Mălaia, pe lista localităţilor cu potenţial turistic ridicat
În strategia de dezvoltare a localităţii Mălaia, elaborată de administraţia locală sunt trecute în vederea amenajării pârtii de schi la Curmătura Olteţului, Patoşteanu, Coasta Benghii şi Muntinu. Primarul Gabriel Ţolea spune că, dacă în zona Transalpina s-ar construi locuri de cazare, întreaga zonă Brezoi-Mălaia- Voineasa ar concura cu staţiunile montane din Elveţia: „În primul rând avem nevoie de infrastructură, şi anume de asfaltarea drumul judeţean care duce spre golul alpin Petrimanu. Acest drum judeţean urcă până în inima muntelui, la Curmătura Olteţului, şi de acolo coboară la Peştera Muierii. Un alt drum spectaculos este Transcăpăţâna, iar în acest sens, împreună cu administraţiile locale Vaideeni şi Horezu putem înfiinţa o asociaţie de dezvoltare intercomunitară, în vederea asfaltării acestui tronson de drum. Drumul urcă la Horezu, spre Vârful Romani, coboară la Mălaia, iar din punctul Fântâna Neamţului spre Ciunget – Patoşteanu, drumul urcă spre Transalpina. După modernizare va fi cel mai spectaculos şi admirat drum din lume, care va atrage milioane de turişti”, este de părere primarul din Mălaia. Veche aşezare la poale de munţi semeţi, înconjurată de păduri trainice, cu împrejurimi atrăgătoare, Mălaia a intrat în salba aşezărilor cu renume ale judeţului, iar una dintre şansele imense de dezvoltare a localităţii este turismul.
Mălaia oferă cele mai spectaculoase privelişti din zona de nord a judeţului
Înconjurată de Munţii Lotrului, Munţii Căpăţânii şi apa Lotrului, care separă de la răsărit spre apus Munţii Căpăţânii şi Munţii Latoriţei, Mălaia poate oferi peisaje unice, de o frumuseţe impresionantă. De aici se pot vizita o mulţime de trasee turistice spectaculoase, începând cu celebra Peşteră cu Lapte, situată pe versantul drept al Văii Rudăreasa, la 5 kilometri în amonte de satul Ciunget. Peştera are o lungime de 22 de metri, denumirea ei provenind de la pereţii brodaţi cu mici concreţiuni albe: „La câţiva metri mai sus de această peşteră se află alte două mici grote cu dezvoltare verticală, care suscită interesul cercetătorilor şi ar putea fi puncte de atracţie deosebite pentru turişti. În apropiere de Peştera Laptelui au fost descoperite relicve de fosile, care sunt expuse la Muzeul de Istorie al judeţului. Mai sus, în creştetul munţilor, pe apa Bucureasa stă ascunsă în munţi, într-o privelişte spectaculoasă, care merită tot efortul să fie vizitată, cascada Jariştei. Este o comoară a naturii: cascada este una impunătoare, care sparge liniştea pădurii de brazi într-un loc ascuns, în apropierea a două trasee turistice montane din zonă, pe partea nordică a versantului Văleanu”, descrie primarul din Mălaia obiectivele turistice spectaculoase din zonă.Claudia Şchiopu