Mihai Ionescu, primar de 28 de ani la Cernişoara

Cotat ca fiind printre primarii cei mai longevivi din ţară şi reconfirmat, de fiecare dată în funcţia de primar cu o majoritate covârşitoare de voturi în faţa contracandidaţilor, Mihai Ionescu administrează de mai bine de 28 de ani frâiele localităţii Cernişoara. Întrebat care este secretul longevităţii sale în administraţie timp de şapte mandate consecutive, Ionescu spune că este important să fii perceput ca un om de nădejde în comună, care îşi respectă cuvântul dat şi promisiunile făcute: „Cred că lumea m-a tot ales primar fiindcă sunt om de cuvânt, şi ceea ce am promis am dus la îndeplinire, dar şi pentru că oamenii nu vor să schimbe un lucru care merge bine doar aşa, de dragul schimbării. Am fost reconfirmat de fiecare dată de cetăţeni cu drag şi admiraţie, pentru că şi eu îi respect, iar marele secret după o viaţă de primar este simplu: să fii om, aşa am fost educat. Jumătate din viaţă mi-am petrecut-o la primărie. Niciodată nu am făcut campanie din uşă în uşă, nu am cerşit voturi niciodată. Omenia a fost cea care i-a convins pe cetăţeni să mă voteze, dar şi faptul că am reuşit să facem mai multe investiţii absolut necesare pentru localnici, faţă de ce le-am promis. De fiecare dată, în campanii, echipa le-a oferit localnicilor o broşură care a conţinut realizările, proiectele şi planurile noastre pentru viitor. Astfel, fiecare mandat a fost aşa cum l-am dorit, fiind tot timpul în plină acţiune. Aceste pliante în care a fost trecut programul le-am dat consilierilor, iar dânşii au mers pe teren şi au discutat cu oamenii, aşa s-au făcut campaniile la Cernişoara. Pentru celelalte campanii, prezidenţiale sau parlamentare nu am recomandat niciodată nici un candidat comunităţii, oamenii din Cernişoara au ştiut de fiecare dată mai bine decât mine pe cine să voteze. La fiecare campanie consilierii au fost cei care au mers pe teren şi au discutat cu oamenii din zona lor”, este de părere social-democratul Mihai Ionescu, unul dintre cei mai longevivi primari din ţară.
Proiecte şi noi investiţii, la Cernişoara
La Cernişoara, proiectul de reabilitare, modernizare şi dotare a dispensarului medical este realizat în procent de 60%. Celelalte proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării, care nu au fost finanţate în anul 2018 sunt proiecte pe care administraţia locală din Cernişoara speră să le demareze în acest an: „Anul 2018 a fost un an greu din punct de vedere investiţional. Ne dorim de la noul an să putem începe lucrările de extindere la reţeaua de apă şi să primim fonduri pentru începerea lucrărilor de asfaltare a celor 7 kilometri de drumuri comunale şi construirea celor cinci poduri: unul în satul Cernişoara, în punctul Mătuşoiu, altul în punctul Stănişor Aurel, iar celelalte în punctul Barbu. Proiectul se află în prezent la Ministerul Dezvoltării”, a precizat primarul Mihai Ionescu.
Cernişoara se numără printre cele 44 de localităţi prinse în masterplanul judeţului pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare, dar comunitatea mai are de aşteptat până când va fi realizată această investiţie. „Suntem prinşi în masterplanul judeţului cu extinderile de apă pe o lungime de 25 de kilometri şi opt kilometri de canalizare, reţea pe care comunitatea o aşteptă cu sufletul la gură, dar pentru care, din păcate, lucrările vor începe abia în anul 2023. Se vor aloca localităţii Cernişoara trei milioane de euro, pentru aceste investiţii. Reţeaua de apă va cuprinde întreg teritoriul localităţii, până în punctul Călina, la familia Ştefan. Nici până azi lucrările pentru extinderile la reţeaua de apă şi canalizare nu au început. Oamenii mă întreabă pe mine, eu le spun ce aud, dar aşteptăm acest proiect de 11 ani. În mod normal, până în 2020, toate localităţile din ţară trebuiau sa aibă apă şi canalizare, iar statul avea datoria de a le asigura oamenilor condiţii decente de trai”, a subliniat primarul Mihai Ionescu.
Două şcoli s-ar putea închide, din cauza lipsei elevilor
La Cernişoara, în fiecare sat comunitatea a ridicat câte o şcoală.
Ideea de a pune lacăt pe unităţile şcolare întotdeauna a fost dezaprobată de primarul Mihai Ionescu. Dintre cele şase şcoli aflate în localitate, toate au fost reabilitate şi modernizate. Copiii din localitate dispun astăzi de condiţii optime pentru desfăşurarea procesului educativ. În cele şase şcoli din comuna Cernişoara învaţă 288 de elevi. Cu toate acestea, numărul tot mai mic de copii, sau plecarea în străinătate împreună cu părinţii a celor care frecventau şcoala sunt motivele care, din toamna acestui an, vor determina administraţia locală să închidă două şcoli. Primarul comunei Cernişoara, Mihai Ionescu, spune că tinerii au plecat din sat pentru că nu mai au nimic de făcut în zonă. Pentru un trai mai bun şi o leafă pe măsură şi-au abandonat rădăcinile şi părinţii, de teama de a nu rămâne blocaţi în trecut. În comună sunt acum multe gospodării părăsite şi cu lacătul pe porţi. Aceasta este priveliştea pe care o întâlneşti la tot pasul.
Doar două naşteri, înregistrate anul trecut în localitate
Primarul Ionescu recunoaşte că, în comuna pe care o conduce, anul trecut s-au născut numai doi copii: „Practic, în fiecare sat al comunei avem câte o şcoală şi, astfel, fiecare copil poate să meargă la unitatea de învăţământ din satul lui, aşa cum era odată. Eu am fost unul dintre primarii care s-a opus vehement restructurării, iar ideea de a se va pune lacătul pe şcoli în Cernişoara nu am acceptat-o. Am schimbat structura şcolară, am făcut tot ce mi-a stat în puteri, încât să nu închid şcolile. În fiecare şcoală avem clase primare sau gimnaziale. Nu am fost de acord să contribuim la distrugerea a ceea ce au făcut părinţii noştri, pentru că noi am avut o ţară frumoasă şi bogată, şi cred că foarte mulţi oameni şi-au distrus sănătatea când au văzut această ruinare a ţării. Din păcate, şi cu mare durere în suflet trebuie să spun că va trebui să închidem două şcoli, de anul viitor: şcoala din satul Obârşia şi şcoala din satul Cernişoara, unde va rămâne numai grădiniţa. În sat mor anual peste 60 cetăţeni şi se nasc unul sau doi copii. Cu timpul se vor desfiinţa toate şcolile, dar pe nimeni nu mai interesează problema demografică. Cândva, la Cernişoara învăţau peste 600 de copii, astăzi abia mai sunt 340 de copii. În mediul rural se desfiinţează şcolile pentru că nu mai sunt copii. Cu toate acestea, se susţine că o clasă trebuie să funcţioneze cu 10 copii, la fel ca în mediul urban. Consider că aici, în mediul rural, o clasă ar putea să funcţioneze foarte bine şi cu 5 copii, dar această problemă nu o pune nimeni. Va rămâne şcoala din satul Mădulari, care este şcoala coordonatoare, şi şcoala din satul Armăşeşti”, este de părere primarul din Cernişoara, Mihai Ionescu.
După ce şcolile din localitate se vor comasa, microbuzul existent nu va putea face faţă. În situaţia aceasta, administraţia locală a solicitat acordarea a încă unui microbuz pentru transportul elevilor. În opinia primarului, este important ca elevii să se deplaseze în condiţii de siguranţă la şcoală şi înapoi, acasă. ��0�1(��