La Costeşti, investiţii şi planuri de viitor

Toma Peştereanu face un bilanţ al activităţii şi spune că a realizat tot ce şi-a propus, în cei şase ani de mandat. Pentru următoarea perioadă vor mai rămâne lucrurile simple de rezolvat. Cea mai importantă a fost reactualizarea Planului Urbanistic General, care s-a finalizat la finele anului trecut. Potrivit spuselor primarului, proiectele mari se vor realiza în acest mandat. Spune că, dacă proiectul de înfiinţare a reţelei de gaze se va finanţa, acest lucru va ridica standardul de viaţă al comunităţii. Localitatea este prinsă în cea de-a doua fază a înfiinţării sistemului în zonă, în primul tronson fiind cuprinse localităţile Frânceşti, Tomşani şi Horezu. „Noi colaborăm foarte bine cu primarul din Horezu, şi suntem de acord cu toate proiectele propuse în vederea dezvoltării zonei. Mai mult, va începe înfiinţarea reţelelor de gaze naturale cu fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării, printr-un PNDL, aşa că şansele se maximizează şi pentru Costeşti. Un lucru îmbucurător este faptul că a început proiectul de regularizare a pârâului Bistriţa. În localitate sunt patru puncte, iar la două dintre acestea lucrările de amenajare sunt în fază avansată. Se fac lucrări solide, trainice, în urma cărora, cu siguranţă, pârâul Bistriţa nu ne va mai crea probleme. În cei şase ani de mandat pot spune că sunt mulţumit. În primul rând, toate instituţiile publice ale localităţii au fost reabilitate: căminele culturale, primăria, dispensarul veterinar, dispensarul uman, şcoala. S-au asfaltat 8 kilometri de drumuri comunale, la care voi mai adăuga alţi 4 kilometri în această perioadă. La reţeaua de apă s-au reabilitat 12 kilometri de conductă, s-a construit un bazin şi s-au făcut extinderi în toate cătunele. S-a modernizat iluminatul public cu leduri în toată localitatea, cu bani alocaţi din bugetul local. Ne-am lăsat amprenta pe fiecare sector. Prin GAL am achiziţionat un utilaj de stins incendii, un buldoexcavator, s-a realizat renovarea primăriei şi amenajarea unui spaţiu de agrement. Au fost atraşi în localitate aproximativ 300 de mii de euro şi, tot prin acest GAL, ne-am propus să mai achiziţionăm un alt utilaj, adică un tractor”, a declarat primarul din Costeşti, Toma Peştereanu.
Claudia Şchiopu