„Laptele şi Cornul” ar putea ajunge pe masa elevilor din Vâlcea începând cu luna aprilie a acestui an

În şedinţa ordinară de ieri, 28 februarie, consilierii liberali i-au solicitat lămuriri şefului judeţului cu privire la programul „Laptele şi Cornul”, produse de care sunt vitregiţi, în acest an şcolar, toţi elevii din judeţul Vâlcea. În replică, Constantin Rădulescu a spus că motivele care stau la baza întârzierii programului sunt licitaţiile greoaie şi birocraţia excesivă cu care s-a confruntat Consiliul Judeţean Vâlcea şi că a fost nevoit chiar să sesizeze Parchetul în această problemă. În cel mai optimist caz, „Laptele şi Cornul” ar putea ajunge pe masa şcolarilor începând cu luna aprilie a acestui an, când se va finaliza licitaţia.

Victor Popescu: „Cred că trebuie să vă asumaţi acest eşec, al programului „Laptele şi Cornul” în judeţul Vâlcea”

Prin vocea consilierului Victor Popescu, liberalii au solicitat explicaţii cu privire la întârzierea punerii în aplicare a programului naţional pentru şcolari „Laptele şi Cornul”, program de care nu au beneficiat elevii în anul şcolar 2018-2019: „Ne-am fi bucurat să ne explicaţi în ce stadiu se mai află achiziţia Laptelui şi a Cornului în judeţul Vâlcea, pentru că în peste 80% dintre judeţele ţării s-au atribuit aceste produse. Se pare că încă o dată am rămas codaşi, ca şcolarii sunt vitregiţi şi că este un an compromis în ceea ce priveşte acest program în judeţul Vâlcea şi cred că trebuie să vă asumaţi acest eşec, al programului Laptele şi Cornul în judeţul Vâlcea”, a spus Victor Popescu.

Constantin Rădulescu: „A trebuit să sesizez, pentru prima dată în viaţa mea, Parchetul pentru procedura „Laptele şi Cornul”

În replică, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu a pus pe seama birocraţiei excesive şi a procedurilor greoaie de licitaţii, întârzierea programului în judeţul Vâlcea. Potrivit spuselor şefului judeţului, în primă fază, Consiliul Judeţean a lăsat în seama primăriilor cumpărarea produselor din pachetele pentru elevi. Numai că primarii nu s-au sinchisit să organizeze licitaţii, sau după caz, nu au vrut să-şi asume achiziţii directe cu firmele locale. Ca urmare a refuzului unităţilor administrative, la sfârşitul lunii august, Consiliul Judeţean Vâlcea a demarat procedurile de licitaţie pentru programul destinat elevilor în întreg judeţul. Numai că, după şase luni de la începerea anului şcolar, aceste proceduri nu s-au finalizat: „26 de judeţe din ţară nu au putut demara procedura Laptele şi Cornul şi sunt în aceeaşi situaţie ca şi noi din diverse motive. Unele pentru că foarte târziu au fost transmise documentele pe linie ministerială. Noi, Consiliul Judeţean am consultat fiecare primărie în parte şi niciun primar nu a dorit să demareze achiziţia pentru lapte şi corn şi a rămas să o organizăm tot noi, judeţul. (…) Mă doare să spun că Legea face ca procedurile să fie extrem de greoaie, tot Legea a făcut ca după ce s-a câştigat licitaţia în 2015, unul dintre cei care au câştigat licitaţia, asociat cu altă firmă să vină să spună că s-au depus acte false la dosar şi că licitaţia a fost greşit organizată şi a trebuit să sesizez pentru prima dată în viaţa mea Parchetul pentru procedura „Laptele şi Cornul””, a argumentat preşedintele Consiliului Judeţean. În finalul dezbaterilor, directoarea Mazilu a venit cu precizări clare cu privire la stadiul licitaţiei: „Eu zic că, dacă nu vor exista contestaţii, spre sfârşitul lunii martie, contractul se va definitiva şi va urma livrarea produselor către elevi. Este important de reţinut faptul că această licitaţie se ţine pentru doi ani şcolari”, au fost explicațiile directoarei CJ.

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *