Administraţia locală din Goleşti a identificat fonduri pentru consolidarea satului Blidari

Administraţia locală din Goleşti a identificat fonduri pentru consolidarea satului Blidari

Localitatea Goleşti este o zonă predispusă alunecărilor de teren, iar acest lucru este deja cunoscut de toată lumea. Alunecările de teren din satele Blidari au început în 2005 şi s-au reactivat în toţi aceşti ani, după fiecare ropot de ploaie. Un sat întreg este la un pas de alunecare. Cu toate acestea, Guvernul nu alocă un leu pentru lucrările necesare de stabilizare a terenului. Pusă într-o astfel de situaţie, conducerea primăriei a fost constrânsă să caute soluţii de salvare a zonei, găsind o portiţă de finanţare prin Compania Naţională de Investiții. Pentru întocmirea documentaţiei, primăria este nevoită să facă intabularea întregii zone, pentru a putea preda obiectivul către Compania Națională de Investiții, în vederea consolidării: „În zona Blidari, unde aproape întreg satul este în pericol, suntem în situaţia întocmirii cărţilor funciare, partea finală, pentru a preda întreaga zonă la CNI, după care urmează ordinul prefectului. Sperăm ca într-o lună să le trimitem, iar în maximum două luni să putem preda acest sector către Compania Națională de Investiții”, a precizat consilierul personal al primarului Dumitru Ropină, Nicolae Ştefănescu.

Dumitru Ropină: „Singurii bani pe care i-am primit de la Guvern au fost pentru cele trei punţi pietonale”

Pentru cadastrarea satului Blidari, administraţia locală a întâmpinat probleme cu cetăţenii din zonă: Este greu, fiindcă mulţi nu înţeleg necesitatea acestui demers. Indiferent de situaţie, trebuie să depunem la CNI extrasele de carte funciară. Noi, pe situaţii de urgenţă nu am primit nici un leu pentru alunecările de teren din comună. Bugetul pe care l-am avut pentru refacerea drumurilor l-am cheltuit pentru zona Găbăreşti, Traşcă, şi în celelalte zone. În aceste zile am fost din nou în punctul Traşcă şi am observat că, din nou, pământul s-a mişcat cu doi metri, a intrat în gabaritul drumului. Avem probleme şi cu alte drumuri unde s-a deteriorat terasamentul. Acestea sunt situaţii pentru care noi nu avem buget. Nu putem să prevedem în bugetul localităţii că peste trei luni se va rupe o margine de apă. Deşi s-au făcut toate documentele, s-au adus evaluatori şi s-a derulat toată procedura necesară, în final nu ni s-a dat nici un leu pentru aceste alunecări de teren care au afectat drumurile comunei. Singurii bani pe care i-am primit au fost pentru cele trei punţi pietonale”,  a precizat primarul din Goleşti.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *