La Roeşti,  „Biserica interzisă” are nevoie de reabilitare

O biserică ridicată pe ascuns în anii ’60, şi cunoscută drept „Biserica interzisă” din comuna Roeşti va fi reabilitată de autorităţi, deoarece lăcaşul de cult a început să se degradeze, potrivit primarului Gheorghe Drăghici. „Biserica, având hramul Adormirea Maicii Domnului are o istorie aparte. În anii 1960, într-un sat din comuna Roeşti nu exista biserică, oamenii au cerut degeaba autorităţilor să le construiască o biserică. Regimul comunist a fost total refractar la doleanţa oamenilor. Chiar dacă liderii locali de atunci au înţeles situaţia, nu puteau să-i ajute pe localnici. În cele din urmă soluţia a venit pe neaşteptate, iar ceea ce s-a întâmplat după aceea a fost mai mult decât un act de curaj”, a precizat Drăghici. Regimul comunist a aprobat înfiinţarea CAP–ului, şi atunci oamenii s-au pus de acord că vor lucra ei la ridicarea clădirilor. „De fapt a fost o strategie extrem de cutezătoare. Sub paravanul noii construcţii, sătenii s-au apucat să ridice în apropiere biserica. Acest lucru se făcea însă numai noaptea. „Ziua, oamenii din sat lucrau la cărămida pentru construirea CAP–ului, iar noaptea se pregătea cărămida pentru ridicarea bisericii. S-a construit cu sudoare, fiindcă nopţile erau grele, se lucra la lumina felinarelor, deoarece satul nu era electrificat, iar materialele erau puţine. Această biserica, „Adormirea Maicii Domnului” are nevoie acum de reabilitare şi consolidare. Pentru a nu fi acuzaţi de furt de materiale femeile au făcut cărămidă arsă în curte pentru biserică”, a adăugat primarul din Roeşti.

Sprijin de la conducerea Consiliului Judeţean

Primăria Roeşti căuta sursă de finanţare pentru consolidarea bisericii din satul Bărbărigeni, simbol al rezistenţei, cum o numesc localnicii. Lăcaşul de cult „Adormirea Maicii Domnului”, aflat într-o avansată stare de degradare necesită urgent fonduri pentru consolidare, declară primarul. Vechimea bisericii, intemperiile şi umiditatea au dus în timp la o avansată stare de degradare a pereţilor, consolidarea fiind necesară de urgenţă: „Între timp, noi am mai făcut mici renovări, s-au reparat şoproanele, fiindcă erau căzute şi câte ceva prin curte. Acum avem nevoie de fonduri, deoarece biserica este în pericol de prăbuşire. Indiferent de situaţie, anul acesta trebuie să rezolvăm această problemă. Pardoseala s-a lăsat, zidurile sunt într-un stadiu avansat de degradare. Pentru identificare fondurilor am făcut adresă şi la Ministerul Culturii şi Cultelor. Prezent la inaugurarea podului din satul Bărbărigeni, preşedintele Consiliului Judeţean a promis că va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca proiectul de consolidare a bisericii să poată fi finanţat. I-am mulţumit pentru sprijin”, a precizat primarul din Roeşti, Gheorghe Drăghici.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *