Gabriel Ţolea promite anul investiţiilor la Malaia

Anul 2019 va fi anul în care investiţiile în comună Malaia vor atinge apogeul, sub administrarea
primarului PNL, Gabriel Ţolea. Proiectele se referă, în special, la modernizarea infrastructurii în
localitate şi crearea unor condiţii de trai cât mă decente pentru locuitori: „Mi-am propus ca 2019 să fie
cel mai puternic an din punct de vedere investiţional, pentru că, dacă laşi toate treburile pentru 2020
ajungi la vorba alegătorului: ce a făcut primarul până acum? Cu toate acestea, un curs normal al unui
mandat aşa se derulează: ajungi în funcţie, începi să vezi despre ce este vorba, te apuci să faci proiecte,
în al treilea an se aprobă şi cam în cel de-al patrulea an începe derularea investiţiilor”, spune alesul
local. Odată cu venirea primăverii se vor deschide şantierele la proiectele aflate în derulare: „2019 este
anul investiţiilor la Malaia, pentru că am semnat contractul de lucrări la proiectul privind alimentarea
cu apă la Sălişte şi Ciunget şi putem începe lucrările. S-a definitivat licitaţia încă din luna februarie, a
câştigat o firmă din Vâlcea, şi sperăm să fie un constructor serios, pentru a realiza lucrarea. La acest
proiect ne dorim să începem lucrarea în ambele sate în acelaşi timp. Pentru satul Sălişte trebuie
înlocuită toată reţeaua, care este făcută de acum 50 de ani. La Ciunget trebuie făcute inclusiv captarea,
bazinele de apă şi tot ce mai implică alimentarea cu apă. În decembrie începusem amenajarea terenului
de sport, un proiect prin GAL, dar ne-am oprit, pentru că nu ne-a mai ajutat timpul. Ne-am propus să
finalizăm până de Paşte şi această lucrare. Nu am fost adeptul grăbirii lucrărilor, pentru că am
considerat că le facem o singură dată, şi trebuie făcute bine. În schimb, am avut o problemă la
proiectul care cuprinde modernizarea drumurilor, în sensul că nu s-a prezentat niciun ofertant la
licitaţie. Am reluat procedura, şi sperăm că, în scurt timp, să putem începe lucrările şi la acest proiect.
Majoritatea constructorilor serioşi şi-au luat deja lucrări, avantajate au fost UAT-urile care au scos
primele proiectele la licitaţie. Proiectul cuprinde modernizarea tuturor drumurilor din satul Mălaia, în
jur de 6 kilometri. Toate aceste proiecte amintite le avem în derulare cu fonduri guvernamentale”, ne-a
spus primarul din Malaia, Gabriel Ţolea.
Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *