La Sălătrucel, 2019 este un an bun pentru investiţii
La Sălătrucel, din punct de vedere investiţional, primăvara aceasta au debutat lucrările de construire la podul din punctul Anuţa: „S-a turnat grila de sus la prima pilă, podul fiind în procent de 50% construit. Grinzile sunt montate, avem primul culeu construit şi s-a deviat apa pentru a se construi fundaţia. Proiectul se realizează cu bani alocaţi de la Ministerul Dezvoltării, iar valoarea investiţiei este de 18 miliarde de lei vechi. Documentaţia tehnică este pentru aproximativ 26 de miliarde de lei vechi, dar s-a adjudecat la 18 miliarde”, a declarat primarul din Sălătrucel. Prin GAL „Castra Traiana”, administraţia locală este în procedura de achiziţie pentru cumpărarea unui buldoexcavator: „Am avut o ofertă, dar, pentru că au crescut preţurile cu aproximativ 10 mii de euro, a trebuit să luăm din nou aprobare în Consiliul Local pentru această diferenţă, apoi de la AFIR, după care să demarăm din nou procedura de achiziţie. Cu fonduri europene – lotul I podul şi lotul II asfaltările pe o lungime de 2,7 kilometri, unde au intrat inclusiv amenajarea rigolelor şi a podeţelor. S-a recepţionat lucrarea, iar acum lucrăm la documentaţia proiectului de extindere a reţelei de canalizare în satul Sălătrucel şi pentru o parte în satul Şerbăneşti, atât cât se poate. Proiectul intenţionăm să-l depunem la Ministerul Dezvoltării. Valoarea proiectului ajunge la aproximativ 60 de miliarde”, a afirmat primarul din Sălătrucel, Nicolae Sima.
Claudia Şchiopu