Gabriel Ţolea: „Prin vot avem şansa la opinie şi putem decide cine dorim să ne conducă

Gabriel Ţolea, primarul comunei Mălaia a acordat un interviu cititorilor Impact real, în care a prezentat bilanţul celor trei ani de mandat. În ce stadiu sunt proiectele finanţate cu bani de la Ministerul Dezvoltării, dar şi ce investiţii permite bugetul de anul acesta, aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: Cum au fost cei trei ani de când aţi preluat funcţia de primar, din punct de vedere investiţional?

Gabriel Ţolea: Din poziţia de primar trebuie să fii şi corect, omul trebuie să vadă că se mişcă ceva în localitate, să vadă ca se face ceva în favoarea comunităţii. Programul electoral mi l-am făcut singur şi, dacă m-ar pune cineva să-l refac acum, după trei ani de când mă aflu în funcţia de primar, l-aş face total diferit. Lucrurile se văd altfel din exterior, şi trebuie să pleci cu paşi mici de la început. Dacă începutul a fost dedicat întocmirii documentaţiilor, pentru că sunt destul de multe piedici, destul de stufoasă documentaţia, de acum ne aşteptăm să se concretizeze această muncă a hârtiilor. Ca o concluzie finală, aceşti ani a fost buni, ţinând cont că primul an a fost o perioadă de început în administraţie, pentru mine.

Impact real: Care sunt lucrurile importante de care au nevoie oamenii din Mălaia?

Gabriel Ţolea: Sunt multe, iar noi, cei din administraţie, avem datoria să le rezolvăm problemele. Multe ţin de administraţie, altele sunt chestiuni personale. Am intrat în primărie cu planuri şi proiecte pe care le vedeam puse în practică din primele luni ale mandatului. Pe parcurs mi s-au frânt aripile încet, încet. Credeam că totul stă doar în forţele mele, dar, din motive independente de voinţa mea lucrurile stau cu totul altfel şi, la un moment dat, observi că planurile ţi se stopează undeva. Este genul acela de competiţie când alergi singur, iar la final ieşi pe locul doi. Când eşti în urcare ai curaj, apoi, când te afli în impas, îţi faci o analiză pentru a afla unde sunt problemele. Concluzia mea este clară: şi în politică, dar şi în administraţie trebuie sa fii temperat, dar insistent. Abia de acum înainte proiectele mele vor prinde contur. Până acum s-a muncit la documentaţii şi la identificarea fondurilor pentru a le pune în practică. În momentul în care începem să implementăm proiectele, situaţia se va schimba, încep să urc. Până când nu finalizez cel puţin două proiecte nu am curajul să fac documentaţiile pentru alte noi proiecte, fiindcă acest lucru costă bani. Ar fi fost mult mai uşor dacă aş fi preluat un proiect, măcar în faza de documentaţie, astăzi situaţia era alta.

Impact real: Consideraţi că aţi reuşit în această campanie să determinaţi inclusiv nehotărâţii să iasă la vot?

Gabriel Ţolea: Rezultatele acestei campanii sunt de luat în calcul. Este evident ca, din punct de vedere politic, este foarte important să vii la vot şi să-ţi exprimi părerea prin votul tău. Trăim într-o lume competitivă, tot mai globalizată, iar mulţi dintre noi luăm democraţia de bună, fiind convinşi că nu va dispărea niciodată. Cu toate acestea, ea pare să fie supusă unor ameninţări tot mai mari, atât în teorie, cât şi în practică. Votul, prin definiţie, este un drept al nostru greu câştigat, în Decembrie 89. Prin urmare, avem şansa la opinie şi putem să decidem cine dorim să ne conducă.

Impact real: În ce stadiu sunt proiectele finanţate cu bani de la Ministerul Dezvoltării?

Gabriel Ţolea: S-a făcut predarea amplasamentului la reţeaua de apă, iar pentru tronsonul privind asfaltarea drumurilor este pentru a treia dată când am scos proiectul la licitaţie. Am modificat indicatorii tehnico-economici pentru a reuşi să-l mai postăm încă o dată pe SEAP. Într-un final, proiectul se va face cu siguranţă, anul acesta. Tergiversarea lucrărilor, această trenare a începerii proiectului, a documentaţiilor, de multe ori face parte din paşii demarării unui proiect, din păcate. Sper ca lucrările proiectului să nu prindă şi ultimul an din acest mandat, altfel cetăţenii vor crede că se va asfalta electoral. Dacă ar exista continuitate în proiecte ar fi un lucru minunat. În tot acest timp am făcut documentaţii, ceea ce înseamnă muncă şi drumuri multe la Bucureşti. Interesul meu este să finalizez proiectele, cel puţin pe cele prin PNDL, şi să identific fonduri pentru alte noi investiţii. În cadrul proiectului intră introducerea unui tronson de apă în satul Ciunget, iar în satul Săliştea, unde avem reţea de apă, ne dorim reabilitarea sistemului. Pentru satul Mălaia avem lucrări privind  asfaltarea tuturor drumurilor comunale, însumând 7,6 kilometri. Cu bani alocaţi din bugetul local se pot face investiţii mici, atât cât să mulţumesc cetăţenii din zona respectivă, nu investiţii pentru întreaga localitate. În situaţia aceasta, aceste mici investiţii nu le pun la socoteală, cu ele nu se dezvoltă localitatea, doar o întreţinem.

Impact real: Ce investiţii permite bugetul de anul acesta?

Gabriel Ţolea: Sunt mulţumit de buget pe care îl avem anul acesta. Nu avem probleme, putem funcţiona, şi chiar putem face mici investiţii. Chiar ne-am propus să mai amenajăm 500 de metri de trotuare pe drumul naţional. Tot cu bani din bugetul local vom construi un pod în satul Ciunget, pe o lungime de 12 metri, pentru care vom aloca un miliard de lei. Apoi vom aloca bani şi pentru cultură, sport şi evenimentele din localitate. Luna aceasta avem concursul sportiv „Festivalul Lovişteana”, unde vor participa toate şcolile din zona de nord a judeţului. Trebuie să alocăm fonduri pentru copii, apoi avem Ziua Comunei, pe parcursul anului sunt hramuri la biserici, unde şi acolo trebuie să participăm. Una dintre cheltuielile destul de mari se va face pentru proiectul de asfaltare prins prin Ministerul Dezvoltării. Când s-a făcut procedura de achiziţie nu au fost actualizate preţurile din documentaţia de avizare a lucrărilor, iar firma câştigătoare a fost obligată să le respecte. În momentul când au început lucrările prin PNDL au crescut preţurile. Noi mai întâi am scos proiectarea la licitaţie, adică am pierdut timp, fiindcă în această perioadă preţurile au crescut, iar în prezent nimeni nu se bagă în acest proiect, fiindcă este subevaluat. În situaţia aceasta, am fost nevoit să renunţ la câte ceva din el, şi am renunţat la amenajarea rigolelor, pe care le vom face cu bani alocaţi din bugetul local. Sunt foarte mulţumit de tot ce am reuşit să fac până acum, dar nu mai am răbdare până când nu văd lucrările demarate efectiv pe teren.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *