Investiţii finalizate cu succes de primarul Nicolae Concioiu
La Guşoeni s-au finalizat lucrările deconstruire a Căminului Cultural din localitate. Locaţia esteun centru social, educaţional și cultural, un loc unde vor fi îmbinate cerinţele comunităţii locale la nivel socio-cultural cu internetul, biblioteca şi spectacolele: „Investiţia s-a finalizat, am comandat sistemul de iluminat şi staţia de sonorizare care se vormonta zilele acestea.Este extrem de important acest cămin cultural pentru comunitate. Acum avem şi noiun spaţiu unde vom putea ţine spectacole, evenimente, vom convoca întruniri în cadrul cărora se vor ţine discuţii comune şi generalizate cu cetăţenii care îşi doresc să organizăm astfel de adunări periodic”, a declarat primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu.Tot în această perioadă se amenajează şi centrul civic. Proiectul cuprinde reborduireazonei centrale, realizarea de pavimente şi amenajarea spatiilor verzi din zonă. În prezentsetoarnă încă o bandă de asfalt,lată de patru metri, pentru a fluidiza circulaţia din centrul localităţii: „A fost necesară această investiţiefiindcăau venit oameni nemulţumiţi la primărieși ne-au cerut să găsim soluţii.În acest sens, am fost la Regia Regională de Drumuri Craiova,unde am găsit înţelegere pentru a realiza suplimentarea drumului judeţeancuîncă o bandă pe o lungime de 300 de metri. Amenajăm apoi centrul localităţii cu suprafeţe betonate şi pavate, unde vom realizainclusiv o parcare, spaţii verzi şi ceva mobilier stradal”, a afirmat primarul.
Lucrările de construire a căminului cultural se vor inauguraîn duminica de Rusalii
În duminica de Rusalii, mai precis pe data de 16 iunie, Primăria şi Consiliul Local al comunei Guşoeni organizează Ziua Comunei. Cu acest prilej se vor inaugura lucrările de construirea Căminul Cultural.
Cu ocazia acestui eveniment, administraţia publică din localitate s-a pregătit şi în acest an pentru a sărbători cum se cuvine manifestarea, devenită deja o tradiţie. Evenimentul va avea loc la târgul săptămânal al comunei, gazdă primitoare fiind primarul Nicolae Concioiu şi întreaga sa echipă de consilieri locali, care le vapregătişi de data aceasta celor prezenţi multe surprize.
Programul va cuprinde diferite activităţi educaţionale pentru tineri. Ca de obicei, pe scena amenajată în aer liber va urca formaţia de căluşari a localităţii, acompaniată de instrumentele tradiţionale zonei: ţambalul şi vioara, mânuite de maeştri instrumentişti ai localităţii Guşoeni. Alături de formaţia de căluşari ai Guşoeniului vor mai urca pe scenă:Niculina Stoican, Valentin Sanfira, trupa Noaptea Târziu șiorchestra Rapsodia Vâlceană. La eveniment vor fiinvitate oficialităţi ale judeţului, dar şi oameni politici, care vor marca momentul: „Cu acest prilej vom inaugura lucrărilede finalizare a Căminului Cultural, dar şi a centrului civic. Evenimentele se vor desfăşura pe scena amenajatăla târgul săptămânal, unde, în urmă cu o lună, am pus în funcţiune panourile fotovoltaice pentru producerea curentului electric.Pe copertinele târgului săptămânal sunt montate panouri fotovoltaice carepompează energie în reţeaua de medie tensiune.Avem convenţia semnată cu CEZ, urmează să semnăm şi contractul de furnizare. Documentele sunt în pregătire, sper ca luna aceasta să le finalizăm. Prin urmare,centrala fotovoltaica este un obiectiv realizat, sunt mulţumit, are structură nouă , panouri aduse din Germania,iar mentenanţa este asigurată de Compania E.ON România.
Foto actualizatăprimar Nicolae Concioiu . Guşoeni .
Claudia ŞCHIOPU