Constantin Rădulescu, prima reacție după scorul obținut la europarlamentare: „Nu este victoria lor, este beneficiul unei stări şi al unui decont naţional”

Președintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu a oferit prima reacție ca urmare a rezultatelor obținute la alegerile europarlamentare. Pentru prima dată după 30 de ani, PNL a reușit, la o diferență infimă, să ia fața PSD-ului, obținând, în județul Vâlcea, 30,55%. Pe locul 2 s-a situat PSD cu 29,94%, iar pe locul 3 alianța USR-PLUS cu 15,74%:

„După rezultatele oficiale pe care le avem la această oră, spun, cu toată tăria, că este important ca partidul să rămână unit, iar pe baza unei analize lucide să se adapteze la ce îşi doreşte electoratul de astăzi.
Se pare că valul de ură generală ne-a atins şi pe noi, în judeţul Vâlcea, diferenţa fiind de doar 0,78%, o diferenţă infimă, care nu este victoria lor, ci este beneficiul unei stări şi al unui decont naţional.
Aceste alegeri sunt ca un buletin de analize asupra stării de sănătate a deciziei de vot. 
Trebuie să luăm măsuri urgente şi să fim atenţi la ceea ce îşi doresc oamenii de la noi. PSD trebuie să îşi schimbe comunicatorii, să fie pragmatic în analiza stării de fapt şi să analizeze, în acelaşi timp, implicarea fiecărui reprezentant. 
Guvernarea este bună, dar în spaţiul public se fac greşeli de comunicare de la nivelul liderilor. 
Totodată, la nivel parlamentar, trebuie iniţiat urgent un dialog pentru o stângă unită, iar parteneriatul cu ALDE şi cu celelalte grupuri parlamentare trebuie atent susţinut pentru continuarea Guvernării.
Mulţumesc vâlcenilor care s-au prezentat la vot şi mulţumesc celor care ne-au votat. Mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată!
De asemenea, le mulţumesc, în mod special, lui Mircia Gutău şi echipei PER de la Vâlcea, pentru susţinere!
Mulţumesc colegilor mei din PSD, parlamentari şi consilieri judeţeni, şi mulţumesc echipelor de campanie şi tuturor celor care s-au implicat în această campanie!
În următoarea perioadă şi noi, în judeţul Vâlcea, vom avea o analiză atentă.
Îmi doresc ca PSD, dar şi fiecare dintre noi să avem capacitatea de a învăţa din acest semnal trimis de români şi, uniţi, să găsim calea pentru a le arăta oamenilor că PSD este singurul partid românesc care ţine cu adevărat la această ţară.” – Constantin Rădulescu, Președinte PSD Vâlcea.

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *