Gutău explică de ce Alianța USR-PLUS a obținut primul scor la Râmnic, în urma alegerilor europarlamentare
Ca urmare a lansării în spaţiul public a unor opinii referitoare la faptul că locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea ar fi ”sancţionat” alianţa PSD – PER, primarul Mircia Guțău a ținut să facă următoarele precizări, pe care le vom reda și noi mai jos. Reamintim că, la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, Alianța USR-PLUS a obținut cel mai mare scor în Ramnicu Vâlcea, 25,93%, în timp ce PSD a obținut 23,72%. Pe locul 3 s-a situat PNL cu 22,49%.
„La nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, atât eu, ca primar, cât şi colegii mei din Partidul Ecologist Român am avut şi avem în continuare cu consilierii locali şi judeţeni membri ai Partidului Social Democrat, cu conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea sau cu structuri guvernamentale conduse de membri ai PSD o colaborare foarte bună, care nu ţine neapărat de culoarea politică, ci de calitatea umană a celor implicaţi. Am regăsit în rândul colegilor pesedişti aceeaşi dorinţă de a face lucruri bune pentru Râmnicu Vâlcea, concretizată în numeroase proiecte ce nu s-ar fi putut desfăşura altfel: preluarea Sălii Sporturilor ”Traian”, transferul către municipiu a unei suprafeţe din Dealul Capela în vederea realizării unui parc-pădure, realizarea Centrului de Permanenţă din Ostroveni, sprijinirea în comun a echipei campioane de handbal feminin SCM, preluarea în administrare, în vederea unei mai bune administrări, a zonelor din vecinătatea Spitalului Judeţean etc.
Întrucât Partidul Ecologist Român nu a avut candidaţi la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai, am considerat firesc, în consecinţa celor de mai sus, să intru totuşi în această competiţie electorală alături de Partidul Social Democrat. Cui altcuiva i-aş fi putut acorda un astfel de sprijin: PNL-lui, ai cărui reprezentanţi încearcă să blocheze, aproape în fiecare şedinţă de Consiliul Local, proiectele de dezvoltare ale oraşului? Celor care nu contenesc în a vorbi de rău Râmnicul şi locuitorii săi şi pentru care lucrurile bune care se petrec în oraş reprezintă momente de tristeţe? Consider în continuare că am făcut alegerea cea mai potrivită, nu din interese politice sau personale (cum au mai apărut unele invenţii chiar în ajunul alegerilor de duminică), ci din perspectiva dezvoltării acestui oraş.
Cât priveşte ”sancţiunea” ilustrată de procentele obţinute la alegerile europarlamentare, PSD Vâlcea a decontat, aşa cum s-a petrecut la nivelul întregii ţări, un management politic naţional de o anumită factură, pe care nu vreau să-l comentez, dar care a afectat, în mod nedrept aş spune, şi pe social-democraţii locali. A fost un vot politic îndreptat împotriva actualei guvernări, un vot care s-a dus în favoarea unor formaţiuni politice (cum este USR-Plus, de exemplu) ai căror lideri sunt necunoscuţi, cel puţin la nivelul judeţului Vâlcea! Însă aceste formaţiuni politice vor trebui să se prezinte la alegerile locale din 2020 cu proiecte concrete, care să dezvolte municipiul şi să aducă bunăstare locuitorilor săi.”, spune Mircia Gutău.
Ramona BĂLTEANU