Importanţa infrastructurii rutiere în dezvoltarea localităţii Stoileşti

Primarul din Stoileşti, Florin Ionescu are broşura pe birou şi, de fiecare dată când reuşeşte să finalizeze câte un proiect, îl bifează. Infrastructura rutieră este punctul sensibil al comunităţii, întrucât primarul vrea să asfalteze cât de mult se poate. Localitatea este încadrată în categoria comunelor mari atât ca număr de locuitori, cât şi ca întindere, având o reţea de drumuri comunale de peste 210 kilometri: „Asfaltăm de şapte ani, şi în fiecare an reuşim să modernizăm drumurile comunale pe o lungime de doar 35 de kilometri. Asta înseamnă că avem în procent de 16% drumurile modernizate. În prezent suntem în punctul de a începe un nou proiect în vederea asfaltării drumurilor comunale, pe o lungime de 15 kilometri. Ne îndreptăm atenţia în vederea finanţării proiectelor privind asfaltarea drumurilor către fondurile guvernamentale – OG 114, Fondul de Dezvoltare şi Investiţii şi din surse proprii. În cadrul acestui proiect pe care îl vom începe sunt prinse nouă drumuri comunale, în nouă sate. După finalizarea acestui proiect vom creşte procentul drumurilor asfaltate cu 10%”, a precizat primarul din Stoileşti. Făcând un bilanţ al activităţii, primarul spune că sunt multe lucruri de rezolvat în localitate, şi este mulţumit de realizări: „Mergând prin comună vezi câte lucruri sunt rezolvate şi câte ar mai fi de făcut. Atunci mă întreb de ce nu am făcut mai mult? Sunt nemulţumit, raportându-mă la nevoile oamenilor, dar raportându-mă la ce s-a făcut în cei şase ani sunt mulţumit, fiindcă oamenii sunt mulţumiţi, văd că în fiecare zi se face ceva în localitate. De când am devenit primar nu a fost o zi în care să nu se execute o lucrare în Stoileşti, nu a fost zi în care să nu avem cel puţin câte o echipă de constructori în localitate, excluzând perioadele de iarnă”, afirmă primarul social-democrat din Stoileşti.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *