Dăeştiul, în linie dreaptă pentru baraj!
Campioana judeţeană în Vâlcea, Viitorul Dăeşti se pregăteşte de prima manşă a barajului de promovare în Liga a III-a, sâmbătă, la Bradu.
După ce şi-a asigurat titlul judeţean, Viitorul Dăeşti turează motoarele, în perspectiva barajul de promovare în Liga a III-a, în care va întâlni campioana din Argeş, pe Real Bradu. Datele de disputare vor fi: 15 iunie, ora 18.00 (Bradu), respectiv 22 iunie, ora 17.30 (Dăeşti). Real a câştigat sâmbătă în ultima etapă cu 9-3 pe teren propriu şi a câştigat titlul în Argeş, cu un punct avans faţă de Voinţa Budeasa.
Viitorul Dăeşti a suferit un mic şoc la finele săptămânii trecute, când a pierdut finala cupei, la Drăgoeşti, 0-1 cu Minerul Costeşti. Mai mult, fundaşul central Lucian Iordache a încasat direct cartonaş roşu după ce i-a pus mâinile în gât unui adversar şi astfel a fost suspendat două etape, urmând a rata manşa tur, de la Bradu. Chiar şi aşa, antrenorul Gabi Mangalagiu este optimist. „Cupa fost un obiectiv secundar pentru noi, atenţia noastră este îndreptată către cele două jocuri de baraj contra Argeşului. Finala cupei nu a fost un test reuşit, terenul cu bălţi nu n-a ajutat să ne verificăm potenţialul din acest moment. Pentru noi, important este barajul şi ne dorim să promovăm, judeţul are nevoie de încă o echipă la Liga a III-a, doar Horezu este prea puţin pentru posibilităţile Vâlcii”, a declarat fostul atacant al Chimiei. Dăeştiul a mai disputat sâmbătă un amical cu o selecţionată a jucătorilor vâlceni, pe care l-a pierdut.
Continuă lupta în play-out-ul Superligii pentru salvare. Ultimele două clasate retrogradează direct, iar Mihăeşti şi Alunu sunt deja condamnate, înaintea ultimei etape. CSC Orleşti este sigur la baraj, în timp ce Băbeni şi AS Rm. Vâlcea se luptă pentru a evita al doilea loc de baraj, care va fi decis în ultima etapă. AS Rm. Vâlcea are nevoie de victorie la DCM, pentru că Băbeniul are joc facil la Orleşti.
În Liga a IV-a, Seria Sud, lupta pentru promovare este foarte strânsă, cu Oltul Ioneşti (47 puncte), Valea Mare (46 puncte) şi Minerul Berbeşti (44 puncte). Ioneşti este aproape de promovare, având nevoie de victorie în ultima etapă, la Bălceşti, în timp la Berbeşti şi Valea Mare joacă direct pentru accederea la baraj. În Liga a IV-a, Seria Nord, Băile Olăneşti (71 puncte) este deja promovată, în timp ce Păuşeşti Otăsău (62 puncte) va merge la baraj.
Echipă probabilă Dăeşti la baraj: D. Geantă – Vasile, I. Săraru, Lăzărescu, Fistogeanu – Fl. Pârvu – L. Săraru, Roşianu, G. Neacşu, I. Marian – Paşoi. Antrenor: Gabriel Mangalagiu
Primarul Peştereanu se retrage marţi
Primarul localităţii Costeşti, Toma Peştereanu intră din nou pe teren marţi, pe stadionul Oltchim, când este programat ultimul joc din Superligă, Viitorul Dăeşti – Minerul Costeşti. Jocul fusese iniţial programat sâmbătă, însă a fost amânat până marţi, la cererea echipei din Costeşti. Fost jucător al echipei din Costeşti, Toma Peştereanu îşi va face astfel retragerea oficială din activitatea de jucător. „Am trei ani de când m-am lăsat de fotbal, dar am încercat să mă menţin. Sigur intru şi eu pe teren în jocul de marţi, măcar10 minute, spre final” a anunţat Toma Peştereanu. Primarul din Costeşti mai speră ca din anul să înceapă lucrările la stadionul din Costeşti. „Lucrăm la documentaţie la CNI şi dacă în toamnă se aprobă proiectul, sper ca anul viitor să şi începem lucrările. Până atunci, jucăm unde închiriem, la Hidro sau la Oltchim” a anunţat Toma Peştereanu. Conducerea AJF va premia marţi echipa care a cucerit titlul, Viitorul, dar care va aborda acest joc cu rezervele.
Rezultate ultima etapă:
Chimia Rm. Vâlcea – Stejarul Vlădeşti 0-1
Unirea Tomşani – Cozia Călimăneşti 1-4
Minerul Costeşti – Viitorul Dăeşti (marţi, ora 17.00)
Clasament play-off
1. Viitorul Dăeşti 31 30 0 1 128-19 90p
2. Minerul Costeşti 31 26 2 3 127-29 80p
3. Cozia Călimăneşti 32 12 8 12 64-47 44p
4. Stejarul Vlădeşti 32 14 2 16 75-93 44p
5. Unirea Tomşani 32 13 4 15 73-100 43p
6. Chimia Rm. Vâlcea 32 11 4 17 61-89 37p
Rezultate play-out, etapa 9
Olteţul Alunu – DCM Rm. Vâlcea 2-3
AS Rm. Vâlcea – CSC Orleşti 6-3
AFC Băbeni – AS Mihăeşti 3-0 (neprezentare)
Clasament play-out
1. DCM Rm. Vâlcea 31 16 5 10 76-57 53p
2.A.S. Râmnicu Vâlcea 31 12 2 17 79-92 38p
3. A.F.C. Băbeni 31 10 6 15 86-115 36p
4. C.S.C. Orlești 31 9 2 20 57-98 29p
5. Olteţul Alunu 31 8 2 21 59-93 26p
6. A.S. Mihăești 31 6 5 20 58-111 23p
Program ultima etapă, 16 iunie:
DCM Rm. Vâlcea – AS Rm. Vâlcea
CSC Orleşti – AFC Băbeni
AS Mihăeşti – Olteţul Alunu