Spectacol inedit cu artişti de renume la Ziua Comunei Păuşeşti Măglaşi. De ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, mai precis pe data de 29 iunie, Primăria şi Consiliul Local al comunei Păuşeşti Măglaşi vor organizează „Sărbătoarea Teiului”. Artişti consacraţi, muzică de calitate şi bună dispoziţie, vor fi elementele care vor asigura succesul în organizarea celei de-a 11-a ediţii a Zilei Comunei. Şi de data aceasta sătenii vor trăi bucuria sărbătorii. De la programe artistice susţinute la scenă deschisă de copiii Şcolii Achim Popescu din comună, premierea şi acordarea de diplome elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură, la care se va adăuga un minunat spectacol artistic susţinut de interpreţi consacraţi de renume: Cătălin Crişan, Corina Chirian, Cornelia şi Lupu Redinic, Valeria şi Traian Ilea, Emilia Dorobanţu, Ilie Dură, Elena Ghiţulete, Cristrina Belly Dance până la focul de artificii care va lumina cerul la finalul manifestărilor, totul a fost gândit să-i bucure pe toţi cei prezenţi: „Ca de fiecare dată, şi la această ediţie vor urca pe scenă artişti consacraţi ai muzicii populare româneşti, solişti de muzică pop ale căror şlagăre ne-au încântat pe mulţi. Cu acest prilej se vor inaugura lucrările de modernizare a Căminului Cultural şi finalizarea proiectului de construire a podului peste răul Olăneşti, din satul Pietrari”, a precizat primarul Alexandru Dediu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *