Parcul auto al Primăriei Milcoiu, dotat cu un nou utilaj.
Singura şansă de atragere a fondurilor europene în localitatea Milcoiu este Grupul de Acţiune Locală „Argeşul de Jos”. Cu banii alocaţi, administraţia locală va achiziţiona un buldoexcavator, care poate fi folosit atât vara, dar şi iarna: „Utilajul va fi dotat cu lamă de deszăpezire, dar şi cu o cositoare. Astfel, pe timp de iarnă, utilajul va fi folosit pentru deszăpezirea străzilor, iar pe timp de vară, cu ajutorul cositoarei, ne vom ocupa de acostamentele drumurilor, le vom întreţine prin cosirea vegetaţiei”, a decalat primarul din Milcoiu, Daniel Muşat.
Apă la robinet pentru fiecare gospodărie
La Milcoiu, întreaga comunitate beneficiază de apă la robinet, cu excepţia unui cătun din satul Şoricaru, unde pentru aproximativ 20 de familii va fi necesară o extindere a sistemului de apă: „În acest sens avem întocmit un proiect, iar cu bani alocaţi din bugetul local vom introduce reţeaua de apă şi în această zonă, pe o lungime de 2,5 kilometri. Sistemul de apă şi canalizare îl vom preda în vederea administrării către Apavil, fiindcă noi nu avem specialişti în acest domeniu”, a precizat primarul din Milcoiu, Daniel Muşat.
Claudia Şchiopu