Competiţii sportive, muzică, dans şi voie bună la Ziua Comunei Guşoeni
  • Niculina Stoican a întreţinut atmosfera, iar echipa de fotbal din Lăpuşata a plecat cu trofeul „Cupa Rusaliilor”

În duminică de Rusalii, comuna Guşoeni a îmbrăcat straie de sărbătoare, marcând cea de-a IX- a ediţie a Zilei Comunei. Vreme de câteva ore, comuna Guşoeni a fost epicentrul tradiţiilor culturale judeţene, dar şi al competiţiilor sportive. Cei 553 ani de la prima atestare documentară a comunei Guşoeni au fost cinstiţi cum se cuvine atât de administraţia locală, cât şi de cetăţenii comunei. Pentru că manifestările de Ziua comunei să fie organizate ca la carte şi-au pus în joc priceperea Primăria şi Consiliul Local, prin primarul Nicolae Concioiu. Pentru că sărbătoarea să fie una reprezentativă, au fost invitate şi oficialităţile judeţene, care au participat, alături de primarul Nicolae Concioiu, la deschiderea oficială a evenimentului. Au răspuns invitaţiei preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, prefectul judeţului, Florian Marin, directorul CJPCT Vâlcea, Alin Pavelescu, parlamentarii Vasile Cocoș, Daniela Oteşanu şi Eugen Neaţă, dar şi primarii comunelor vecine Carmen Lixandru (Şuteşti) şi Alexandru Uţa (Ştefăneşti). Primarul Concioiu le-a mulţumit pentru încredere localnicilor şi i-a invitat să petreacă în stil mare, cu muzică de calitate, dans şi voie bună.  De cealaltă parte, oficialităţile judeţene au felicitat administraţia locală atât pentru organizare cât şi pentru modul devotat şi ambiţios prin care este condusă localitatea. Nu au fost uitate de administraţia locală nici cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, dar şi tinerii care şi-au sărbătorit majoratul, care au primit diplome de merit şi cadouri, în semn de preţuire.

Echipa de fotbal Inter Lăpuşata a câştigat trofeul „Cupa Rusaliilor”

Ca în fiecare an, primarul Nicolae Concioiu a introdus în programul manifestărilor prilejuite de Ziua Comunei şi competiţii sportive,  desfăşurate sub genericul „Cupa Rusaliilor”. La cea de-a IX-a ediție, au fost prezente patru echipe înscrise în competiţiile organizate de AJF Vâlcea: A.S. Inter Lăpuşata, C.S. Şuşani şi Luceafărul Pesceana, alături de echipa gazda C.S. Guşoeni. Trofeul a fost câştigat de echipa din Lăpuşata, care a câştigat finală mare cu 1-0 în faţa celor de la C.S. Şuşani. Finala mică s-a disputat între celelalte două echipe participante, C.S.Guşoeni şi Luceafărul Pesceana, învingătoare fiind echipa gazda, care a obţinut astfel locul 3 la „Cupa Rusaliilor”, din acest an. Premierea a fost făcută de noul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea, Adrian Comănescu, care a răspuns invitației primarului Nicolae Concioiu. Echipele participante au răsplătite din partea primăriei cu mingi, diplome, medalii şi cupe. După premierea sportivă, spectacolul a luat cursul muzicii, al dansului şi al distracţiei propriu-zise. Atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută de Niculina Stoican, Rapsodia Vâlceana, dar şi alţi interpreţi consacraţi. Nici picăturile de ploaie nu i-au speriat pe localnici care au petrecut în stil mare până târziu în noapte.

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *