Al doilea caz de pestă porcină din judeţ a fost descoperit la Băbeni. Primarul Ștefan Bogdan îndeamnă populaţia la calm

După ce săptămâna trecută s-a confirmat că pesta porcină africană a ajuns în Vâlcea, fiind identificată la un porc mistreţ decedat şi găsit într-una dintre pădurile comunei Goleşti, miercuri 19 iunie 2019 a fost confirmată din nou boala, de această dată la un animal provenind dintr-o gospodărie de tip familial din oraşul Băbeni. Reprezentanţii DSVSA Vâlcea au ajuns la concluzia, ca şi săptămâna trecută, că „nu se impune  măsura sacrificării porcilor domestici din gospodăriile populaţiei, ci doar o atentă monitorizare”.  În zona de supraveghere unde specialiştii DSVSA vor efectua un recensământ al tuturor exploataţiilor porcine şi vor desfăşura activităţi specifice de informare, au fost incluse 16 localităţi: Băbeni, Valea Mare, Slăviteşti, Marcea, Şirineasa, Romani, Frânceşti, Măgura, Tătărani, Munteni, Cremenari, Bratia Deal, Bratia Vale, Cocorul, Galicea, Ostroveni.  Medic veterinar de meserie,  primarul Stefan Bogdan, îndeamnă populaţia la calm şi la respectarea tuturor indicaţiilor din partea personalului DSVSA. Potrivit ultimilor informaţii, se pare că virusul a fost transmis în gospodăria respectivă prin intermediul unui transport de lemne adus din zone afectate, din afara judeţului: „Trebuie să ne conformăm şi să acţionăm cu calmitate şi fără a se lua măsuri pompieristice, aşa cum s-a întâmplat în alte judeţe. Atât Prefectura cât şi reprezentanţii DSVSA au acţionat cu calm şi împreună cu autorităţile locale avem datoria să informăm populaţia în privinţa măsurilor care se impun. Lumea nu trebuie să intre în panică sau să-şi taie animalele. Este o bănuială, să vedem dacă se va confirma, potrivit căreia virusul a fost adus prin intermediul unui transport de lemne şi a infestat locuinţa respectivă”, ne-a declarat primarul oraşului Băbeni, Ștefan Bogdan.

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *