După ce câştigase în tur, la Bradu, scor 2-1, Viitorul Dăeşti s-a impus clar în returul de la Fedeleşoiu, scor 3-0, reuşind în premieră promovarea în Liga a III-a.

La adăpostul victoriei din tur, 2-1 la Bradu, echipa pregătită de Gabi Mangalagiu era mare favorită la promovare. Argeşenii au avut prima ocazie mare a partidei, în minutul 16, când mingea a ricoşat la Prodan, singur în 6 metri, şutul acestuia trecând de puţin pe lângă poartă. Vâlcenii au reuşit deschiderea scorului în minutul 16, în urma unei centrări venită de pe flancul drept, la care portarul a ieşit pe sub minge şi George Neacşu a înscris cu capul. Prima repriză a fost însă una destul de anostă, cu Dăeştiul care a practicat un joc de aşteptare, fără a risca.

Intrarea lui Paşoi în minutul 54 a dinamizat ofensiva vâlcenilor. În minutul 58, Neacşu a reuşit o cursă solitară pe flancul stâng, a centrat în faţa porţii, de unde Ştefan Paşoi a punctat pentru 2-0. Fără a mai spera la promovare, Bradu s-a stins, iar Dăeştiul a controlat autoritar ultima jumătate de oră.  Rizea a avut şi el o ocazie bună în minutul 66, apoi, în minutul 79, acelaşi Paşoi deviază o centrare şi duce scorul la 3-0. În ultimele minute, Dăeştiul a mai ratat câteva ocazii prin Vasile şi Marian, dar nimic nu mai conta. Fluierul final a adus sărbătoarea în comuna de pe malul Oltului, care accede în premieră în Liga a III-a, după ce a mai pierdut un baraj în urmă cu doi ani. A fost petrecere la vestiare, a fost chef mare la Baza de Agrement de la Fedeleşoiu, după un an de muncă, încununat cu un succes important. Judeţul Vâlcea are acum două echipe în Liga a III-a, Flacăra Horezu şi Viitorul Dăeşti, care vor fi probabil colege în Seria C3.

George Popolan: „Vom avea un buget stabil pentru menţinere”

Conducătorul clubului din Dăeşti, George Popolan şi-a văzut visul împlinit, anume promovarea echipei în Liga a III-a.  „Este o victorie a acestei localităţi, am realizat ceva şi în sport, pe lângă multe alte investiţii. A fost un vis al meu, al consilierilor locali, al cetăţenilor, felicit acest grup extraordinar, care a făcut posibilă această promovare. Vâlcea a fost peste Argeş, am câştigat ambele manşe. După o vacanţă meritată, ne vom reuni şi vom vedea ce fotbalişti  vom mai aduce, în funcţie de cerinţele antrenorilor şi să sperăm că nimeni nu va pleca. Nu este niciun jucător la care clubul doreşte să renunţe” a spus şeful echipei din Dăeşti.

George Popolan a anunţat că obiectivul va fi salvarea de la retrogradare. „Noi ne vedem lungul nasului, tot ce ne propunem în sezonul viitor este menţinerea. O să avem un buget stabil să menţinem echipa fără probleme. Vom juca cu siguranţă tot la Dăeşti, stadionul nostru este omologat pentru Liga a III-a încă din 2017, dacă  vor mai exista anumite lucruri pe care trebuie să le facem pentru a îmbunătăţi condiţiile, avem resursele să le facem”

Gabi Mangalagiu: „Le mulţumesc jucătorilor pentru promovare”

Antrenorul echipei din Dăeşti, Gabi Mangalagiu şi-a felicitat întreaga echipă după performanţa promovării şi spune că principala sa grijă este găsirea a 4-5 juniori, pentru că în Liga a III-a se joacă obligatoriu cu trei Under 19 în teren.  „Nu mă aşteptam la o diferenţă aşa de mare, dar ne-am pregătit foarte bine, jucătorii au înţeles şi le mulţumesc tuturor pentru promovare. Paşoi a marcat goluri foarte importante, marchează în jocurile grele, în meciurile uşoare mai ratează, este un copil foarte bun. Dacă s-ar crea emulaţie la Vâlcea pentru fotbal, am putea crea uşor o echipă numai din vâlceni, sunt 5-6 jucători numai la Liga I, dar îmi e şi ruşine să le propun să coboare la Liga a III-a. Avem un lot bun, problema este că ne trebuie 3-4 juniori buni, cu încă 1-2 seniori, echipa actuală poate face faţă fără probleme la Liga a III-a. Ne-am dorit mult promovarea, autorităţile ne-au pus la dispoziţie totul necesar, AJF ne-a susţinut decisiv în ultima perioadă, le mulţumim tuturor” a declarat fostul atacant al Chimiei.  

Viitorul Dăeşti – Real Bradu 3-0 (în tur: 2-1)

Stadion Dăeşti, spectatori 500

Au marcat: G.Neacşu 16, Paşoi 58 şi 79

Viitorul: D. Geantă – Vasile, I. Săraru (Fistogeanu 78), Iordache, Lăzărescu – Fl. Pârvu, Rizea – L. Săraru (Horumbă 86), G. Neacşu (Roşianu 64), I. Marian – Bucei (Paşoi 54). Antrenor: Gabi MangalagiuBradu: Zaharia – Fl.Lazăr (Ciucă 49), Barbu, Mihăilă, Ştefănescu – Irimia (Fl. Anghel 43), Prodan, Neagu (Pravat 75), Mierelea – Mormolea, Păvăluţă (Păun 49). Antrenor: Gheorghe Stan

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *