Dispensar modern pentru locuitorii comunei Mihăeşti
Un nou dispensar medical urmează să fie construit la Mihăeşti, după ce administraţia locală a reuşit să obţină o finanţare de 3 milioane de lei. Centrul medical din comună va oferi atât medicilor, cât şi pacienţilor condiţii la standarde europene. Clădirea, care va fi amenajată în centrul comunei, va avea un regim de înălţime P+1, iar suprafaţa construcţiei va fi de 600 de metri pătraţi, aici urmând să fie amenajate cabinete medicale pentru medicii de familie, camere de tratament şi cabinete stomatologice. Noul dispensar medical va fi realizat la cele mai înalte standarde de calitate, cu spaţii de depozitare, sterilizare, zone de triere şi recoltare. Investiţia face parte din programul privind îmbunătăţirea serviciilor medicale, cu impact asupra stării de sănătate a populaţiei: „Este un obiectiv extrem de important pentru comună. Realizarea dispensarului medical va duce la îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor şi va creşte calitatea şi accesibilitatea la serviciile medicale. Este un proiect aşteptat de întreaga comunitate, şi ne bucurăm că am reuşit să accesăm banii necesari pentru realizarea acestuia. Sperăm ca lucrările să fie gata într-un timp cât mai scurt. În prezent s-a finalizat licitaţia. Pentru că ne-am dorit să iasă ceva bun, am defalcat lucrările. Puteam să iniţiem licitaţia întregului proiect de acum un an, privind proiectarea, execuţia şi dotarea dispensarului medical, iar astăzi aveam lucrările în procent de 50% executate, dar le-am separat pentru a evita superficialitatea execuţiei. Astfel, prima dată am făcut licitaţia pentru proiectul tehnic, care a durat foarte mult, iar acum avem licitaţia privind construcţia clădirii. Aici se va găsi un RMN, un ecograf, scaune pentru serviciul stomatologic, radiologie dentară, dar şi un centru pentru sterilizare. Valoarea proiectului este de 3 milioane de lei, din această sumă un milion de lei fiind pentru dotare. Clădirea dispensarului se va construi din temelii, în centrul localităţii”, ne-a declarat primarul din Mihăeşti.
Primarul Constantin Bărzăgeanu spune că în localitate se află în derulare şi alte proiecte importante pentru comunitate. Anul 2019 este un an bun până în prezent, din punct de vedere al investiţiilor.
Claudia Şchiopu