Doru Diaconu: „Conducerea Consiliului Judeţean a întins o mână de ajutor comunităţii din Roşiile

Pentru oamenii care locuiesc în comuna Roşiile, drumul judeţean 676 Tetoiu – Roşiile – Lăpuşata este cea mai scurtă rută spre Râmnic, extrem de importantă, circulată zilnic de zeci de autoturisme. Primarul din Roşiile spune că acest drum se află în atenţia Consiliului Judeţean privind modernizarea: „Conducerea Consiliului Judeţean are în vedere modernizarea acestui drum. Anul trecut s-a asfaltat un kilometru, iar în această primăvară s-au mai turnat 2 kilometri de covor asfaltic. Avem mulţumirea că s-a dat curs unor obiective pe acest drum judeţean, 676. Principale probleme sunt reabilitarea a două podeţe care în urma ploilor torenţiale se aflau în situaţia de a se prăbuşi. Astfel, au fost reabilitate, s-a făcut inclusiv o regularizare a albiei în zona lor, a pragurilor de fund, o lucrare serioasă, trainică. În program sunt prinse patru poduri. S-au realizat acestea două, urmează, probabil şi celelalte două. O altă mulţumire pentru conducerea Consiliului Judeţean este faptul că drumul judeţean 676 A, care vine de la Dozeşti – Căţetu – Roşiile a fost asfaltat, dar mai era un segment din acest drum, în satul Cherăşti, pe o lungime de doi kilometri care arăta ca o uliţă, nu ca un drum judeţean, fiindcă era un drum de pământ. Consiliului Judeţean a intervenit cu utilaje în acea zonă, s-a lucrat la lărgirea drumului, la montarea podeţelor şi pietruirea drumului. Această porţiune de drum judeţean deserveşte peste 30 de gospodării şi are o lungime de aproximativ 2 kilometri”, a afirmat primarul Doru Diaconu. Aceste lucrări ale Consiliului Judeţean sunt răspunsuri pozitive, în urma solicitărilor pe care administraţia locală le-a făcut în această perioadă, dar şi în anii trecuţi: „În satul Zgubea, drumul judeţean 776F prezenta probleme, în condiţii de ploaie. Segmentul de drum este între localitatea Grădiştea şi Roşiile, pe o lungime de 4 kilometri, iar atunci când ploua, drumul fiind de pământ, era absolut imposibil de circulat din cauza noroiului. Din fericire s-a lucrat şi pe acest segment de drum, s-a refăcut platforma cu piatră şi şanţurile. Prin urmare, apartenenţa mea politică nu a influenţat negativ factorul politic. Conducerea Consiliului Judeţean a întins o mână de ajutor comunităţii din Roşiile. Nu merg cu lauri în cap spunând că sunt „galben”, am pus pe masa conducerii Consiliului Judeţean problemele care sunt în interesul oamenilor şi am fost înţeles”, a precizat primarul.

Claudia Şchiopu �3�

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *