Aurora Măgură: „În trei ani am reuşit să atragem fonduri de peste 4 milioane de euro”
Primarul comunei Popeşti, Aurora Măgură a vorbit, într-un interviu acordat publicaţiei Impact real despre proiectele aflate în derulare pe raza localităţii. Cum arată bilanţul activităţii sale după trei ani de mandat, ce strategie are în perioada următoare, pentru modernizarea infrastructurii, dar şi ce alte proiecte pregăteşte pentru dezvoltarea localităţii Popeşti, aflăm în rândurile de mai jos.
Impact real: Care este stadiul proiectelor aflate în derulare pe raza localităţii?
Aurora Măgură: Am reuşit să primim finanţare prin PNDL-2 pentru cinci obiective, care însumează 145 de miliarde de lei vechi. Este vorba despre modernizarea a două unităţi de învăţământ, respectiv Şcoala Gimnaziala Urşi-Popeşti şi Şcoala Gimnazială din satul Dăeşti, dar şi construirea unei săli de sport în incinta şcolii de la Dăeşti. Cel mai important proiect pentru comunitate îl reprezintă introducerea sistemului de canalizare, un proiect în valoare de 2 milioane de euro, şi care cuprinde o reţea de 25 de kilometri în satele Popeşti, Meieni, Dăeşti şi Curtea. Mai avem în vedere şi modernizarea dispensarului uman, care este în plină desfăşurare, cred că luna viitoare îl vom termina. Lucrarea a început în luna aprilie şi în scurt timp o vom finaliza. Totodată, lucrăm şi la modernizarea celor două şcoli: şcoala din satul Urşi sperăm să o finalizăm până pe 15 august, iar şcoala de la Dăeşti la sfârşitul lunii august, astfel încât elevii din Popeşti să înceapă anul şcolar în „casă” nouă. Sperăm să putem finaliza lucrările până la începerea noului an şcolar, iar dacă mergem acum acolo nici măcar nu se mai cunoaşte că este şcoală, totul este şantier. Doar pereţii mai există în acest moment, restul s-a dărâmat. În ceea ce priveşte proiectul de canalizare lucrările se derulează mai greoi, vremea ploioasă nu ne-a prea ajutat în ultima perioadă. Alimentare cu apă avem încă din anul 2005, am mai avea nevoie de o extindere de reţea în satul Urşi, unde există şi sistem de canalizare, ne gândim să vedem de unde vom obţine sursa de finanţare.
Impact real: De curând aţi reuşit să finalizaţi şi modernizarea Căminului Cultural. Cu ce fonduri aţi reuşit să-l reabilitaţi, şi când vom avea o inaugurare oficială?
Aurora Măgură: Am reuşit să finalizăm căminul cultural, un proiect de suflet, pe care am reuşit să-l realizăm cu sprijinul Consiliului Judeţean. Toţi banii, în jur de 5 miliarde de lei vechi, i-am primit de la Consiliul Judeţean. Pe această cale vreau să-i mulţumesc pentru sprijin domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, pentru că a înţeles faptul că nu avem şi noi un cămin cultural funcţional la Popeşti şi că este nevoie de o astfel de locaţie pentru a ne desfăşura evenimentele culturale şi cele educaţionale. Nu aveam o sală mare în localitate, doar sala de şedinţe a primăriei, care nu poate găzdui prea multe persoane. Fondurile ne-au fost repartizate încă de anul trecut şi iată că astăzi am reuşit să finalizăm această investiţie importantă pentru localitate. Mai avem încă un cămin cultural în localitate, dar pe care trebuie să îl dărâmăm, deoarece construcţia este foarte afectată, şi nu mai permite reabilitarea. Vom face şi o inaugurare oficială a noului cămin, probabil de 1 Decembrie, mai avem puţin de lucru. Anul trecut am sărbătorit ziua noastră naţională în frig, afară, în faţa primăriei. Anul acesta va fi altceva, vom sărbători aşa cum se cuvine. Încălzirea clădirii este modernă, prin aer condiţionat, vara îl folosim ca aer rece. Au loc 150 de oameni la mese şi cred că 300 pe scaune. Suntem foarte mulţumiţi de cum arată noua locaţie. Chiar am organizat acolo un prim eveniment, serbarea de sfârşit de an, cu toţi copiii de la cele două şcoli din localitate. A fost foarte frumos.
Impact real: S-a deschis un nou program guvernamental, Fondul Naţional de Investiţii. Vă gândiţi să depuneţi vreun proiect?
Aurora Măgură: Încă ne gândim, până în prezent nu am depus nici un proiect. Îmi este teamă de acel împrumut pe 20 de ani, nu aş vrea să îndatorez primăria pe atât de mulţi ani. Mai aşteptăm, să vedem ce se mai întâmplă, şi care sunt normele de aplicare pentru acest program. Normal că ne-am dori şi noi măcar un proiect de asfaltare. În schimb, am depus la Ministerul Dezvoltării, pentru că este posibil să se deschidă un PNDL-3, proiectul de gaze şi mai avem şi alte proiecte care nu au fost prinse la finanţare în prima fază, prin PNDL-2. Este vorba despre proiecte de asfaltare a drumurilor comunale.
Impact real: În acestă perioadă, introducerea gazelor reprezintă un „trend”, toate localităţile lucrează la documentaţii în acest sens. Vedeţi realizabil acest proiect, la Popeşti?
Aurora Măgură: Introducerea gazelor naturale o văd realizabilă, cel puţin la noi, la Popeşti, mai ales că în satul Dăeşti se află conducta de gaz, şi ne-ar fi mai uşor să le branşăm, comparativ cu alte localităţi. Am cerut aprobare de la Transgaz şi ne-au spus că ne vor da voie să ne legăm din această staţie. S-au făcut primii paşi în acest sens, chiar am discutat cu primarii localităţilor Şirineasa şi Cernişoara, pentru a merge împreună, să facem un studiu de fezabilitate comun. Posibil să ne asociem şi cu Roeşti şi Oteşani. Eu cred că cei de la minister sunt interesaţi să se introducă reţeaua de gaz, mai ales prin noua lege care s-a aprobat. Sunt mulţi primari care au depus prin Fondul Naţional de Investiţii proiectul de gaze, însă mie îmi este cam teamă, avem bugetul atât de mic, încât îmi este frică să îndatorez primăria. Poate ne ajută Dumnezeu şi vor da drumul la PNDL-3 şi, dacă prindem acolo 3-4 kilometri de asfalt, atunci am reuşi să mai rezolvăm din infrastructura rutieră a localităţii. Oricum, lucrăm la partea de documentaţii, ca să fim pregătiţi în cazul în care se deschide un nou program.
Impact real: Trăgând linie, după trei ani de mandat, sunteţi mulţumită de realizări?
Aurora Măgură: După trei ani de mandat am implementat cinci proiecte, şi cred că singurul care va rămâne nefinalizat până în vara anului 2020 va fi cel privind introducerea sistemului de canalizare, fiind o lucrare mai complexă. Poate alţi primari au avut nevoie de două mandate de la pregătirea documentaţiei unui proiect şi până la finalizarea lui, aşa că pot spune că sunt mulţumită.
Impact real: Aţi făcut un calcul cu privire la fondurile atrase în cei trei ani de mandat?
Aurora Măgură: Pentru modernizarea Şcolii Urşi avem 10 miliarde de lei vechi, pentru cea de la Dăeşti 30 de miliarde de lei vechi, dispensarul uman are şi el o valoare de 6 miliarde de lei vechi, iar canalizarea 100 de miliarde. Am mai luat un buldoexcavator prin GAL, pentru care am alocat din buget 1,5 miliarde de lei vechi, restul fiind fonduri europene. Incluzând şi fondurile guvernamentale, am adus în jur de 200 de miliarde de lei vechi în localitate, ceea ce nu cred că este puţin lucru. Avem lucrări în derulare de peste 4 milioane de euro, aşa că sunt mulţumită de realizări. Am reuşit să ducem la bun sfârşit şi cele două proiecte preluate de la fosta administraţie, drumurile de tarla şi drumul care duce la Firijba. Am mai finalizat şi alte proiecte în localitate, dar nu este meritul meu, eu mă pot lăuda cu ce am făcut eu, cu banii atraşi de mine, în calitate de primar. Cred că, în trei ani a fost o muncă nu aşa de uşoară. Ca să ai rezultate şi să laşi ceva în urmă trebuie să depui eforturi, să realizezi proiecte, apoi să te ocupi de ele pentru ca, în final, oamenii să beneficieze de ele şi să aprecieze munca depusă.
Ramona BĂLTEANU