„Legea recunoștinței între generații”, susţinută şi de parlamentarii vâlceni. Românii, obligaţi să-și întrețină financiar părinții aflați în nevoie

Un număr de 77 de deputați și senatori, marea majoritate de la PSD, vor să promulge „Legea recunoștinței între generații”, care îi obligă pe copii să-și susțină financiar părinții aflați în nevoie. Proiectul de lege prevede ca romanii să fie obligaţisă le plătească pensie părinţilor, până la 20% din venituri. Parlamentarii vâlceni Vasile Cocos, Eugen Neaţă şi Stefan Ovidiu Popa se afla printre iniţiatorii proiectului care a creat mari nemulţumiri în rândul tinerilor care şi-au lăsat părinţii în ţară şi au ales să plece la munca în străinătate.

Iniţiatorii spun că prin această lege a „recunoştinţei” se urmăreşte instituirea unui „raport echitabil şi firesc intre drepturile şi obligaţiile reciproce ale diferitelor generaţii din interiorul aceleiaşi familii”: „Marea migraţie a forţei de munca tinere din România, spre state din vestul Europei, îndeosebi după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, are un impact economic, social şi uman incalculabil, efectele negative încep deja să se manifeste, cu deosebire asupra persoanelor vârstnice, aflate la capăt de drum, fără putere şi, în cele mai multe cazuri bolnave şi lipsite de sprijinul şi afecţiunea copiilor sau a nepoţilor„. (…) Este vorba de un nou tip de abandon de care suferă persoanele vârstnice, abandonul emoţional, temă pe care ar trebui să o abordăm nu numai din punct de vedere sociologic, ci şi din punct de vedere legislativ„, se specifică în expunerea de motive. Printre semnatarii proiectului se numără şi ministrul Muncii, Marius Budai (PSD), ministrul Economiei, Niculae Bădălău (PSD), dar şi trei din cei patru deputaţi vâlceni: Vasile Cocos, Eugen Neaţă şi Stefan Ovidiu Popa.
Cine nu plăteşte riscă închisoare
În proiectul de lege sunt prevăzute și sancțiuni. „Fapta unei persoane care încalcă cu vinovăție prevederile prezentei legi constituie infracțiune și se sancționează conform articolului 305 din Codul Penal privind infracțiuni contra familiei”. Astfel, pedeapsa este de închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, pentru cazurile de „părăsire, alungare sau lăsare fără ajutor”. Proiectul mai prevede că „Dacă nu există un contract scris, ori testament” în acest sens, „problema achitării pensiei de întreţinere de către copiii majori se soluţionează pe cale amiabilă” sau pe cale judecătorească. Tot instanţă va stabili cuantumul pensiei de întreţinere, fixând o sumă lunară, cuantumul tuturor cheltuielilor suplimentare introduse, inclusiv pentru problemele de sănătate, neputând depăşi „o cincime din venitul net lunar al celui obligat”. Prevederile se aplică şi pentru bunici şi străbunici. Pentru situația de „neplată cu rea-credință, timp de 2 luni, a pensiei de întreținere stabilită pe cale judecătorească”, pedeapsa este de închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Ramona BĂLTEANU
