Proiectele de dezvoltare, prioritatea comunei Buneşti

Claudia Şchiopu
Deşi localitatea Buneşti este una bine pusă la punct în ceea ce priveşte infrastructura, social-democratul Viorel Radi consideră că mai are multe de făcut pentru comunitate. În acest mandat, Radi şi-a trecut pe agendă finalizarea câtorva proiecte aflate în derulare, precum şi accesarea unor noi programe de finanţare pentru câteva investiţii noi, de anvergură, care însumează câteva milioane de euro. Cu bani alocaţi prin Ministerul Dezvoltării, la Buneşti se construieşte o grădiniţă cu program prelungit cu 3 grupe şi se fac extinderi la reţeaua de canalizare în satul Teiuşu şi satul Buneşti, punct Treime. Cu bani europeni se construieşte o nouă grădiniţă din temelii. Tot în această perioadă, Căminul cultural din centrul localităţii va intra într-un proiect de modernizare, reabilitare şi dotare, cu bani alocaţi prin Compania Naţională de Investiţii – CNI. Un alt proiect este faptul că la Buneşti s-au pus bazele înfiinţării unei noi subunităţi de pompieri. Aceasta va fi deservită de 46 de pompieri şi paramedici SMURD, fiind dotat cu două autospeciale de stins incendii. Astfel, se va reduce şi timpul de intervenţie în caz de urgenţă: „Deşi localitatea Buneşti este una bine pusă la punct în ceea ce priveşte infrastructura, consider că mai avem multe de făcut pentru comunitate. Este adevărat că, în toţi aceşti ani, am finalizat cam toate investiţiile de care au nevoie cetăţenii. Cu toate acestea, în continuare caut soluţii de finanţare pentru noi proiecte”, a precizat primarul din Buneşti, Viorel Radi.