Florin Costea: „Joc fotbal doar din plăcere, din fotbalul profesionist pot spune că m-am retras de trei ani!”

La 34 de ani, după ce a suferit câte două operaţii la fiecare picior, Florin Costea mai joacă fotbal doar din plăcere, dar poate fi una din armele letale ale Viitorului Dăeşti în Liga a III-a. Costea a marcat pentru noua sa echipă vineri, în testul susţinut la Dăeşti cu echipa de judeţ Cozia Călimăneşti, scor 4-2, după care a acordat un interviu în exclusivitate.
Florin, mulţi ar spune că Dăeşti este un pas înapoi…
-Dăeşti nu este un pas înapoi, eu am venit să joc acasă, nu am mai vrut să plec, dar vreau să fac şi mişcare pentru menţinere. Demult nu m-am mai gândit la fotbalul de performanţă, de câţiva ani nu m-a mai ajutat organismul ca să joc la un nivel înalt. Eu vin să ajut Viitorul cât pot şi să mă menţin în formă. Eu mă consider retras din fotbalul mare de trei ani, de când am plecat din Rusia. Am jucat şi la Liga a II-a cât mi-a permis organismul şi la Liga a III-a pentru plăcere, însă genunchii mei sunt operaţi de câte două ori fiecare şi nu îmi permit să mai fac o pregătire bună, pentru a juca la un nivel mai ridicat.
Dăeşti va face faţă în Liga a III-a?
-Nu pot să zic acum dacă Dăeşti este o echipă bună sau nu, rezultatele vorbesc, vom vedea asta în primele etape. Nu este importantă seria, mai important este faptul că sunt deplasări foarte lungi, este greu să mergi cu autocarul opt ore şi apoi să joci fotbal. Chiar dacă mergi cu o zi înainte, este o deplasare foarte obositoare, nu ştiu de ce FRF ne-a băgat în această serie, dar nu e treaba mea.
Echipa ta de suflet, FC U Craiova pare a fi principala favorită la promovare din Seria C4.
-Nu mă interesează adversarul cui voi fi, Craiova sau altă echipă, nu mă interesează rivalităţi cu FC U sau Horezu. Sunt la Dăeşti şi joc aici, îmi doresc cel mai mult să fiu sănătos. Avem o echipă bunicică, vom vedea ce va fi în campionat, sper să avem rezultate, sper să fim undeva în faţă.
Îţi doreai să devii antrenor după retragere…
-Îmi doresc să joc cât mai pot, când nu o să mai pot, mă retrag frumos, nu vreau să mă fac de râs nici la Liga a III-a. Ce am avut de spus în fotbalul de performanţă, cred că am spus, din păcate acele accidentări m-au dat mult înapoi. Sunt înscris la cursurile de antrenori, am făcut facultatea de sport, voi vedea ce voi alege, eu am de unde să aleg în viaţă. După ce termin categoria, am dreptul să antrenez la Liga a III-a.
Ai o fetiţă, te schimbă faptul că eşti părinte?
-Este frumos să am un copil, îmi doresc şi al doilea copil, de asta am şi rămas acasă. Stadionul este la două minute de casa mea, din acest motiv am venit la Dăeşti, nu îmi doresc să mai plec de acasă. Am o fetiţă, nu contează ce va fi al doilea copil, important este să fie sănătos el şi familia, asta contează, restul sunt lucruri simple.
CV Florin Costea (33 de ani)
-a jucat la FC Râmnicu Vâlcea, FC U Craiova, Steaua, Turnu Severin, CFR Cluj, Arsenal Tula, CSM Rm. Vâlcea, FC Zakho, Energeticianul, Coloneşti
-a debutat în Liga 1 în 2006, pe 15 septembrie, în Universitatea Craiova – Poli Iași 3-3
– 192 de meciuri în Liga 1, 60 de goluri și 21 de pase decisive
-a fost golgeterul Ligii 1 în sezonul 2008-2009, când a marcat 17 goluri
-a adunat 6 meciuri în echipa națională, totalizând 336 de minute
-a strâns 9 sezoane în Liga 1