A fost semnat contractul de finanţare pentru asfaltare drumurilor comunale din Comuna Mădulari

Primăria Comunei Mădulari  şi Ministerul Dezvoltării Regionale au semnat pe data de 14 august contractul de finanţare pentru proiectul „ Modernizare drum comunal DC 63A, sat Bănţeşti” . Valoarea totală a finanţării alocată prin Programul Naţional de Dezvoltarea Locală „ Modernizarea satului românesc” este de 1.740.477,00 lei. În cadrul acestui proiect de modernizare infrastructură rutieră se vor asfalta 2 kilometri de drumuri comunale. Un mandat  cu bune şi cu rele, dar cu realizări importante, după cum consideră primarul din Mădulari: „”Las să aprecieze oamenii, dar avem investiţii. Prin acest proiect, comunitatea din satul Bănţeşti va  beneficia de asfaltarea drumului comunal. În cei trei ani am reuşit sa atragem fonduri, începând de la modernizarea drumurilor comunale, achiziţionarea unui tractor cu bani europeni prin GAL, un  utilaj pe care-l vom folosi inclusiv iarna, la deszăpezire. Tot la capitolul investiţii includem şi lucrările de stabilizare a alunecării de teren  din satul Bănţeşti, în punctul Sub Peri,  o lucrare care s-a executat, la valoare de 11 miliarde,   dar şi stabilizarea  alunecării de teren din satul Beica, care s-a executat în anul 2016.  Iluminat stradal cu leduri economice este o investiţie cu fonduri alocate din bugetul local. Astfel, întreaga localitate are iluminat stradal pe timp de noapte, dus până la ultima casa.  Avem introdusă în localitatea reţeaua de internet, tot până la ultima casă. Un proiect „eşantion” de reabilitare, modernizare şi dotare a şcolii unic în ţară, va prinde contur la Mădulari. Investiţia are valoarea de 70 de miliarde de lei vechi, iar banii pentru lucrări vor fi alocaţi de la Fondul Suveran de Investiţii. Avem proiecte pentru  înfiinţarea reţelei de gaze naturale pe o lungime de 16 kilometri. Iar lucrările la reţeaua de apă sunt realizate în procent de 80%. Din toamnă vom  încerca să demarăm branşamentele. Acestea sunt doar o mică parte din proiecte de care sunt mândru.  Guvernul PSD a alocat bani tuturor primarilor, indiferent de culoarea politică, doar cine nu a depus proiect nu a primit fonduri”,  a precizat primarul din Mădulari, social democratul Daniel Dimulescu

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *