Festivalul „Cântecele Oltului” de la Călimănești, la cea de-a 51-a ediție
În perioada 17-18 august, la Călimăneşti are loc Festivalul ansamblurilor folclorice „Cântecele Oltului”, ajuns anul acesta la cea de-a 51-a ediție. De jumătate de veac, sărbătoarea se organizează la Călimăneşti, doar prima ediţie a festivalului desfășurându-se la Făgăraș, în anul 1969.
De la an la an, festivalul îmbracă frumuseţile intangibile ale Văii Oltului, plină de istorie şi tradiţie, precum şi portul popular autentic, specific celor şapte județe riverane Oltului: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Olt, Teleorman și Vâlcea. Fiecare ediţie aduce şi ansambluri invitate, de această dată dansul şi portul popular specific judeţelor Timiş şi Hunedoara s-au armonizat perfect cu cele munteneşti şi ardeleneşti. Evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul Primăriei oraşului Călimăneşti, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.
Ansamblurile participante si-au dat mâna și au incins hora bucuriei la Călimănești
Manifestările au demarat sâmbătă, 17 august, începând cu ora 16.00, când reprezentanţii celor nouă judeţe participante la festival au străbătut oraşul Călimăneşti, din dreptul sediului Primăriei până în scuarul Hotelului Central, într-o parada a portului şi cântecului popular, sub privirile admirative ale localnicilor, autorităţilor judeţene, dar şi ale turiştilor aflaţi în staţiune. Deschiderea evenimentului care marchează cea de-a 51-a ediţie a fost făcută de primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu. Au ținut discursuri și invitații prezenți care au felicitat administrația locală pentru eforturile depuse pentru menținerea tradiției în organizarea evenimentului cultural: „Nu este puţin lucru să particip la cea de-a 50-a participare a Festivalul Cântecelor Oltului. Este vorba despre două generații, o viaţă de om în care cei care au gândit acest festival au reuşit atât de bine să-l articuleze încât a supravieţuit, s-a dezvoltat, s-a îmbogăţit şi a nuanţat întreaga manifestare în zilele noastre, adică a devenit contemporan cu noi. Este o performantă pe care puţine festivaluri reuşesc să o atingă astăzi la noi. Specificitatea acestui festival este una culturală deosebită” a fost discursul din deschiderea evenimentului a preşedintelui juriului, academicianul Sabina Ispas. Festivitatea de deschidere a fost urmată de un mini-spectacol de prezentare a fiecărui ansamblu participant, astfel că vreme de câteva ore, participanţii s-au putut bucura de cântecul şi dansul popular autentic. Nu a lipsit nici hora bucuriei, ansamblurile participante etalându-și din nou portul popular.
Ramona BĂLTEANU