Liderii PSD din județ reacționează după plecarea ALDE de la guvernare

Constantin Rădulescu: „Rămânerea la guvernare este un act de responsabilitate politică”

Imediat după ce ALDE a anunțat ieșirea de la guvernare, au venit și reacțiile din teritoriu. Primul care a reacționat la nivelul județului Vâlcea a fost chiar președintele PSD, Constantin Rădulescu, care a dat „vina” pe lipsa unei legi care să interzică migrația politică. Totodată, Rădulescu a salutat decizia PSD-ului de a rămâne la guvernare, considerând-o „un act de responsabilitate politică”.

”E foarte bine ce se întâmplă, pentru că noi ca partid ani de zile nu am fost în stare. Eu am fost deputat si am susținut și susțin și acum interzicerea migrației politice. Păi cum adică? Eu te votez parlamentar pe listele unui partid și te hotărăști tu că te-ai sucit. În momentul în care în România s-ar interzice migrația parlamentarilor și ale aleșilor locali, atunci vom deveni o țară serioasă cu parlamentari responsabili. 
Oameni buni, poate vă duceți acasă la voi să le spuneți primarilor, dar și cetățenilor, de ce s-a oprit PNLD. Pentru că se va opri. Asta au declarat și PNL și USR că este pomană pentru primari (n.red. programul). Poate le explică cei care vor să cadă guvernul de ce au votat așa. Poate le explică bugetarilor de ce le vor tăia salariile. Și poate le explică vitejii care s-au răzgândit politic românilor de ce vor ei să plece acest guvern. Poate le spun și de ce nu mai cresc pensiile și salariile, de ce se opresc lucrările pe șantiere. (…) Guvernul PSD a dovedit responsabilitate pentru că în anul 2016 a primit un vot. Noi am fost buni 4 ani și acum nu mai suntem. Ne facem treaba și datoria în continuare. Rămânerea la guvernare este un act de responsabilitate politică”, susține președintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Nicolae Sărdărescu: „Urmează o perioadă de instabilitate politică, financiară și economică, care va duce România înapoi cu cel puțin 4-5 ani”

Nici primarii PSD nu au rămas indiferenți, alesul local din Horezu, Nicolae Sărdărescu a transmis un mesaj ferm după mișcarile politice de ieri. Sărdărescu este de părere că prin plecarea de la guvernare a celor două partide, vor avea de suferit pensionarii, salariații bugetari, dar și cei din privat, programele naționale de dezvoltare, precum și persoanele cu dizabilități:

„O să urmeze o perioadă de instabilitate politică, financiară și economică, care nu va face decât să ducă România înapoi cu cel puțin 4-5 ani. Un alt Guvern instalat, fără PSD, va începe cu impozitări și tăieri masive de pensii, salarii, asistență social, fondul de dezvoltare etc. Luptele politice care vor urma vor scoate încă o data în evidență neseriozitatea unor politiceni care vor migra de la un partid la altul în funcție de interesele personale sau de grup, înșelând cetățenii care i-ai votat și al căror vot a fost dat ținând cont de partidul pe a cărui listă se aflau”, a spus primarul Nicolae Sărdărescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *