Succes preţios pentru Horezu

Flacăra Horezu a câştigat cu 2-0 disputa cu Lipova, dubla lui Gueye Mansour fiind decisivă.

Meciul din Treapt a început cu o ocazie imensă a arădenilor, Sulea şutând bine din 16 metri, de puţin pe lână poartă. În minutul 15, vine şi prima şansă a horezenilor, cu Polgar reluând defectuos spre propria poartă şi portarul Iliescu salvând cu greu. Şoimii e din nou periculoasă în minutul 21, Vlad intră în careu din flancul drept şi şutează, dar R. Popa scoate de lângă bară. Odată cu trecerea timpului, Flacăra devine tot mai periculoasă în finalul reprizei şi în minutul 40, Ad.Popa reuşeşte o fază bună în flancul drept, centrează în faţa porţii, mingea depăşeşte portarul, Mansour se înalţă din 6 metri şi reia în bară.

Golul vine în minutul 43, pe filiera stranierilor, cu Samson centrând perfect din dreapta şi Mansour reuşind să înscrie cu capul din poziţie mult mai grea decât cea precedentă.

Flacăra reuşeşte desprinderea în minutul 64, după ce Precup contrează o degajare a lui Lazea, mingea ricoşează la Mansour şi acesta şutează violent din 16 metri, în vinclul porţii arădene.  A fost al patrulea gol în cele trei jocuri oficiale ale Flacărei din acest sezon, iar senegalezul este un real câştig pentru horezeni. Lipova mai are o şansă bună în minutul 78, când Şulea nu ajunge să împingă minea în plasă.  În final, Flacăra se impune meritat cu 2-0 într-un joc dificil şi este cu punctaj maxim după două etape. Primarul Nicolae Sărdărescu a intrat în vestiar, pentru felicita echipa şi pentru a anunţa că va achita o primă consistentă pentru victoriile cu Pandurii şi Lipova.

Gabi Precup: „Mă bucur că am revenit cu victorii”

Revenit la Horezu după un an, mijlocaşul Gabriel Precup este un câştig pentru Flacăra în linia mediană. „Un început perfect de campionat, ne-am propus să scoatem maxim din fiecare joc, cu şase puncte în campionat şi două tururi de cupă. A fost un meci foarte greu, i-am aşteptat un pic retraşi în prima repriză, ştiam că sunt o echipă de posesie şi îi vom prinde pe contraatac, asta s-a întâmplat, iar în partea a doua, Lipova a trebuit să iasă la joc. E devreme să ne gândim la luptă pentru promovare! Mă bucur că am revenit cu victorii, sper să îmi aduc aportul la echipă, sezonul trecut a făcut un campionat foarte bun. Eu m-am integrat bine şi sper să ne îndeplinim obiectivul” a anunţat Gabriel Precup.

Flacăra: R. Popa – Samson, Cr. Munteanu, C. Dinu, Covalschi – Precup, Olteanu (Nuţă 90) – Ad. Popa, Simeanu (S. Preda 56), Georgescu (Stănică 59) – Mansour (Nistor 78). Antrenor: Adrian Popa.

Lipova: Iliescu – Stoin, Polgar, Bercu, Filimon – Vlad (Prună 58), Dobrean (Lazea 61), M. Popa, D. Rusu – Sulea, Istrate. Antrenor: Daniel Donca

Rezultate Seria C4, etapa 2:

Poli Timişoara – ACSO Filiaşi   1-2

U Craiova – Gilortul Tg. Cărbuneşti 2-1

Flacăra Horezu – Şoimii Lipova 2-0

CS Hunedoara – Naţional Sebiş 4-2

Lunca Teuz Cermei – Viitorul Dăeşti 2-4

Cetate Deva – Ghiroda şi Giarmata Vii  0-4

Chişineu Criş – CSC Dumbrăviţa  1-1

Becicherecu Mic – Progresul Pecica 2-0

Clasament Seria C4

1. Ghiroda şi Giarmata Vii         2        2        0        0        7-1     6       

2. Viitorul Dăeşti                       2        2        0        0        8-4     6

3. Flacăra Horezu                      2        2        0        0        4-0     6

4. ACSO Filiaşi                          2        2        0        0        5-2     6       

5. FC U Craiova 1948                2        2        0        0        3-1     6

6. Fortuna Becicherecu Mic       2        1        1        0        3-1     4       

7. CS Hunedoara                       2        1        0        1        6-6     3       

8. Cetate Deva                           2        1        0        1        2-5     3

9. Crişul Chişineu Criş               2        0        2        0        2-2     2       

10. CSC Dumbrăviţa                 2        0        1        1        2-3     1

11. ACS Poli Timişoara             2        0        1        1        2-3     1

12. Progresul Pecica                   2        0        1        1        1-3     1       

13. Gilortul Târgu Cărbuneşti    2        0        0        2        2-5     0       

14. Şoimii Lipova                      2        0        0        2        0-3     0       

15. Lunca Teuz Cermei              2        0        0        2        3-7     0       

16. Naţional Sebiş                      2        0        0        2        2-6     0       

Etapa viitoare, 7 septembrie:

Progresul Pecica – ACS Poli Timişoara

CSC Dumbrăviţa – Fortuna Bechicherecu Mic

Ghiroda şi Giarmata Vii – Crişul Chişineu Criş

Viitorul Dăeşti – Cetate Deva

Naţional Sebiş – Luca Teuz Cermei

Şoimii Lipova – CS Hunedoara

Gilortul Târgu Cărbuneşti – Flacăra Horezu

ACSO Filiaşi – FC U Craiova

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *