Dan Barna, campanie prezidențială pe necazul muncitorilor de pe platformă
Pe 10 septembrie, preşedintele USR, Dan Barna, candidat la alegerile prezidențiale, a ajuns la Râmnicul Vâlcea pentru o întâlnire cu activul de partid și cu alegătorii, şi mai ales cu liderii sindicatului Sodistul, pentru a sta de vorbă cu aceştia în ideea găsirii unor soluţii la problemele de pe platforma chimică.
Tot marți, preşedintele USR a susţinut o conferinţă de presă după ce a vizitat Târgul de la Goranu şi după ce a stat câteva ore în centrul oraşului, pentru a strange semnături în vederea candidaturii sale la alegerile prezidențiale. La conferinţa de presă au participat şi Constantin Ene, președintele PLUS Vâlcea, și Andrei Gheorghiu, președintele USR Vâlcea. Andrei Gheorghiu a declarat cu această ocazie că are convingerea că Dan Barna va fi preşedintele ţării.
În cadrul conferinţei, preşedintele USR, Dan Barna a afirmat că ”este o bucurie să fiu astăzi aici, în judeţul Valcea, la Râmnicu Vâlcea. Pentru mine este un oraş care se leagă de traiectoria destinului meu, pentru că, fiind din Sibiu, am trecut cred de mii de ori pe aici, prin Râmnic. Suntem acum în campania de a strange cele 2000 de semnături pentru candidatură. Am fost deja în peste 20 de judeţe din România, am fost în toată Moldova, în toată Dobrogea, am fost în sud, la Călaraşi, Ialomiţa și în Argeş, iar acum am luat-o spre munte, sunt în Vâlcea, iar aceasta poate este o întâmplare cumva fericită că sunt aici şi că aici, în Vâlcea, tocmai am atins cele 2000 de semnaturi necesare. Vom continua să strângem semnături şi sperăm să ajungem la pragul de 3000, pe care ni l-am propus, tocmai din dorinţa de a nu exista nici un fel de dubiu, în caz că autorităţile vor mai găsi un nod în papură, în sensul că vrem să avem suficiente semnături de rezervă. Am fost dimineață la târgul de la Goranu, și grijile cetățenilor pe care i-am întâlnit sunt aceleași pe care le aud constant prin țară: ne-am săturat de vechii politicieni, statul nu mai lucrează pentru noi. Aceste preocupări sunt legate de nevoia de schimbare despre care românii vorbesc, indiferent că sunt persoane de 70 de ani sau că sunt tineri care pleacă la facultate. În ultimul an au plecat din ţară 230 de mii de români, un oraş de mărimea Braşovului s-a mutat cu totul în străinătate. Anul trecut nu a fost mai prejos: 50% dintre tinerii de liceu vor să plece din ţară. În ritmul acesta, în 10 sau 15 ani, România va deveni pur şi simplu o haltă de tranzit, o ţară săracă şi fără viitor. Lucrul acesta trebuie oprit acum, şi nu peste un an, peste cinci ani sau peste zece ani, şi de aceea sunt în faţa dumneavoastră, de aceea candidez, pentru a opri acest exod masiv. Suntem a doua ţară din lume în termeni de migraţie, este revoltător, şi de aceea sloganul meu de campanile este Fericiţi în România, pentru că eu cred că trebuie să vrem mai mult de la noi. Există, şi vorbesc aici de alianţa USR şi USR-PLUS, o generaţie de oameni activi, oneşti şi competenţi, cele două caracteristici fundamentale, iar un lucru bun este că oamenii au decis să se implice în politică. Este pentru prima dată în 30 de ani când există o forţă politică cu adevărat nouă, care nu este nici aripa tânără a unui partid sau partiduleţ legat de vechile structuri şi vechile poveşti istorice ale României, ci această generaţie îşi cere acum dreptul la salvarea şi însănătoşirea României. Candidatura mea se bazează exact pe cei 2000 de români care déjà ne-au votat la europarlamentare, şi vreau să îi felicit şi pe vâlcenii care ne-au dat aceste voturi. Cred că nu întâmplător am câştigat aici, pentru că aici este o zonă de spirit civic şi de responsabilitate atât civică, dar și anteprenorială foarte asumată, şi, după rezultatul din 26.05.2019, sunt convins că numărul cetăţenilor care înţeleg că este nevoie de o schimbare majoră a crescut. Îmi propun să fiu un preşedinte foarte prezent şi foarte activ, şi chiar am avut parte de un moment astăzi în piaţa centrală, unde a venit un domn de vreo 60 de ani şi mi-a spus „Pai cum? Strângeţi dumneavoastră semnături? Trebuie să aveţi oameni care trebuie să facă asta pentru dumneavoastră, cum veniţi dumneavoastră în piaţă să faceţi asta, ce o să zică lumea ?” Eu cred sincer că preşedintele României, acel tip de preşedinte care îmi propun să fiu trebuie să fie un preşedinte activ, prezent şi implicat în viaţa comunităţii, nu doar la crize sau în zona emoţională în care societatea ia foc, şi atunci apare şi preşedintele. Eu cred cu tărie că România are astăzi nevoie de încredere! Când spun – Fericiţi în România –, spun că trebuie să cerem mai mult de la noi, de la clasa politică pe care o votăm şi pe care o trimitem în Parlament, nu doar să ne mulţumin cu „Măcar să nu fure tot.” Ideal ar fi ca alianţa USR-PLUS să câştige cu 51% şi să poată guverna singură. Acesta este idealul, dar realismul ne spune că este destul de greu să ajungem în această zonă de victorie unică a unui partid, iar atunci perspectiva ne duce spre opţiunea, probabil realistă, de a avea o alianţă post electorală cel mai probabil cu PNL, sau cu oricare alt partid care respctă principiile de integritate şi valorile pe care le promovează USR. Mesajul meu, – Fericiţi în România – exact asta spune: putem să facem aici, în România, o ţară în care să ne dorim să trăim, acesta este mesajul pe care eu doresc sa îl transmit românilor.
Elena Budi