Bretelele de legătură de la podul Goranu, construite cu muncitori africani

Firmele de construcţii din Vâlcea au ajuns să apeleze la muncitori africani pentru realizarea bretelelor de legătură ale noului pod construit la Goranu. Din cauza lipsei acute de forţă de muncă, firma care construieşte bretelele a adus printre cei 150 de muncitori care lucrează pe şantierul bretelelor şi muncitori străini.
Primarul Mircia Gutău susţine că, la data de 30 noiembrie a acestui an se vor finaliza lucrările. „Sperăm ca, de săptămâna viitoare sau, dacă nu, de cealaltă săptămână să intrăm deja la asfaltare, deoarece avem deja sensul giratoriu în proporţie de 70% finalizat. Personal am fost zilnic la faţa locului pentru a supraveghea lucrările. Mai avem o bretea care este puţin mai întârziată, dar eu cred că ne încadrăm în timp cu finalizarea lucrării. În viitor ne gândim la porţiunea de sub podul de la Goranu, care este părăsită, unde am putea amenaja o parcare suficient de spaţioasă, apoi vom mai face o legătură de la sensul giratoriu, prin parcare, care va ajunge undeva, pe lângă Maternitate, pentru a fluidiza cât mai mult traficul din zona respectivă, dar asta după finalizarea bretelelor. Oricum, se lucrează extraordinar de repede, şi creşte inima în mine când văd în fiecare zi că ne apropiem de final”, afirmă primarul Mircia Gutău. Elena Budi