Protestatarii au rămas cu buza umflată după ultima zi de miting

Joi, 12 septembrie, a fost ultima zi de miting din cadrul celor trei zile de protest programate de angajații de pe platforma chimică.

Angajaţii CIECH Soda România, împreună cu liderii Sindicatului Sodistul, Sindicatului Chimistul din Chimcomplex Borzeşti, Sindicatului 2015 CET din CET Govora, sindicatelor din Federaţia Salorca din SNS SA și Cartel ALFA Filiala Vâlcea au aşteptat în aceste trei zile cu sufletul la gură raspunsul autorităţilor referitor la criza energiei de pe platforma chimică.

Prefectul i-a chemat pe parlamentari să discute cu protestatarii

Prefectul Florian Marin s-a prezentat astăzi în faţa oamenilor curioşi şi le-a comunicat faptul că a transmis doleanțele lor autorităților de la București:

“După încheierea mitingului din faţa Prefecturii am înaintat către Guvernul României, aşa cum am promis următoarea informare: Vă informăm că, în data de 11 septembrie 2019, în intervalul orar 09.00-11.30, în faţa sediilor Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea şi Consiliului Judeţean Vâlcea, a fost reluat mitingul de protest autorizat de autoritatea locală, la care au participat în număr de circa 250 de persoane. În plus faţă de revendicările susţiute la mitingul din 10 septembrie 2019, comunicate prin adresa instituţiei noastre nr.13735 din 10.09, reprezentanţii sindicatelor au solicitat ca toţi factorii de decizie de la nivel guvernamental, care au responsabilităţi în rezolvarea problemelor de pe platforma chimică vâlceană să fie prezenţi în zonă, pentru a discuta în mod direct cu persoanele participante la protest. Anexăm la prezenta informare o copie a memoriului organizaţiilor sindicale participante la protest, înregistrat la Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea cu nr. 12810 din 11.09. Aştept un răspuns și, pe măsură ce va exista, vi-l aduc la cunoştinţă. Iar, în legătură cu solicitarea dumneavoastră, de a organiza o întâlnire cu parlamentarii, deoarece dânşii nu se subordonează prefectului, totuşi i-am chemat la o discuţie pentru dimineaţa zilei de luni.”, a afirmat prefectul de Vâlcea.

Răspunsul dat de prefect nu a fost unul mulțumitor pentru liderii protestatarilor. Adrian Mugioiu, liderul sindicatului Sodistul a propus că, întrucât autorităţile nu vor să dea un răspuns concret la problemele oamenilor, angajații nemulțumiți ar trebui să meargă la București. ”Domnule prefect, vă propun să mergem astăzi la Bucureşti, pentru că noi mai avem 5 zile şi încheiem activitatea! Nu vrem să cerşim, vrem să muncim, la cine mai putem să apelăm? Cine ne mai poate ajuta?” Stimate autorităţi alese sau numite, vreau să vă spun că aceşti salariaţi, pentru locurile acestea de muncă, prost plătite şi în condiţii de muncă grele, azi noapte au fost la serviciu, la schimbul 3, şi ieri şi alaltăieri la fel, iar acum sunt aici, pentru că doresc să îşi păstreze locurile de muncă.

Constantin Rădulescu: ”Vom merge cu toții la București, dacă nu se rezolvă problema”

Nemulțumiți de răspunsurile primite de la prefect, angajaţii de pe platformă, împreună cu liderii sindicatelor care îi reprezintă au înaintat către Consiliul Judeţean pentru a afla rezultatul demersurilor făcute de Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

“De ieri până astăzi am continuat demersurile în vederea rezolvării problemei. În primul rând, avem în lucru la Guvern trei hotărâri successive, care trebuie date pentru a putea Complexul Energetic Oltenia să aibă acces la o zonă unde să poată exploata cărbune pe care să ni-l dea nouă. Dacă ne dau cărbune, evident că se întâmplă nişte lucruri cu preţul gazului. În al doilea rând, vom primi gaze la un preţ mai bun decât cel pe care îl avem acum. În această dimineaţă am vorbit din nou cu directorul de la Complexul Energetic Oltenia, care m-a asigurat că vor veni pentru CET Govora două trenuri la 3 zile, asta înseamnă undeva la 25 de mii de tone de cărbune în plus. Am luat legătura și cu domnul Urbanovski la telefon, şi i-am explicat despre problemele pe care le-am rezolvat legate de cărbune și de gaz. Acum, administratorul judiciar de la CET, aşteaptă să primească în scris toate aceste cifre, pentru că trebuie să introducă cifrele acestea într-o aplicaţie care dă în final un preţ şi vom vedea cât de jos o sa fie acel preţ, încât să fie bine şi pentru noi”, a afirmat Constantin Rădulescu. Acesta a afirmat că marţi va avea loc o nouă întâlnire la Ministerul Energiei de la Bucureşti, la care urmează să participe reprezentanți de la Chimcomplex, CIECH Soda. ”Eu susţin că domnul Urbanovski ar trebui să prezinte această soluţie, deoarece, dacă în Polonia s-a putut ca statul să suporte o parte din certificatele de emisie CO2, trebuie să se poată și în România, altfel săptămâna viitoare, în frunte cu mine mergem la Bucureşti, pentru că și eu trăiesc aici. Nu vreau să mă întâlnesc cu dumneavoastră în piaţă, sau la dispensar, la spital sau la biserică, şi să întoarceţi capul şi să spuneţi Uite-l pe ăla, nenerocitul care ne-a minţit. Nu vreau să fac aşa ceva.

Nu voi fi niciodată mincinos în faţa dumneavoastră. Înţeleg toate situaţiile şi, de aceea, mâine voi mergbe din nou la Bucureşti, pentru că trebuie să punctăm nişte lucruri și să definitivăm hotărârile de guvern. Mă întâlnesc cu doamna prim ministru Viorica Dăncilă, cu ministrul finanţelor, şi voi solicita prezenţa secretarului de stat de la Energie la această întâlnire, pentru că trebuie să le spun foarte clar în ce situaţie suntem, și că nu mai este mult până săptămâna viitoare.”, a mai declarat Constantin Rădulescu în fața oamenilor adunați în fața instituției pe care o conduce.

Deşi protestele au luat sfârşit, toţi cei prezenţi în aceste trei zile la Prefectură şi la Consiliul Judeţean nu au primit pânăîn acest moment răspunsuri concrete la problemele cu care se confruntă.

Elena Budi

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *