Zi: 15 septembrie 2019
La Pietrari se asfaltează drumurile, se construiesc poduri, se modernizează şcolile şi dispensarul uman
Cu bani de la Guvern, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2, la Pietrari sunt în derulare trei proiecte, care însumează aproximativ 140 de miliarde de lei vechi. Este vorba
Read MoreLa Roşiile, a fost refăcut acoperişul Mănăstirii Pleşeşti
Cu ajutorul enoriaşilor s-au strâns fonduri pentru schimbarea acoperişului de la bisericuţa din satul Pleşeşti: „Am reuşit anul acesta, împreună cu preotul şi cetăţenii să adunăm suma necesară pentru a
Read MoreŞcoală nouă, pentru elevii din Popeşti
Vineri, 13 septembrie 2019, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, Aurora Măgura, primarul localităţii Popeşti a inaugurat noua şcoală din satul Urşi. Şcoala a fost dotată la standarde moderne,
Read MoreAccesarea fondurilor europene, o prioritate pentru Vaideeni
Primăria Vaideeni are proiecte europene în valoare de 6 milioane de euro şi alte câteva investiţii noi, în valoare de aproximativ 5 milioane de euro sunt în aşteptare în vederea
Read MoreViorica Dăncilă cere Parlamentului susţinerea iniţiativei legislative a lui Eugen Teodorovici privind impozitarea suplimentară a pensiilor speciale
Viorica Dancila a salutat iniţiativa ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, care vizează impozitarea suplimentară a pensiilor speciale şi cere Parlamentului să fie susţinută în acest demers. Totodată, premierul a afirmat că
Read MoreDăeştiul, la prima înfrângere
Viitorul Dăeşti a suferit sâmbătă primul eşec în campionat, 1-3 la Chinişeu Criş (Arad). Dăeştiul a deschis scorul în minutul 23, când juniorul Andrei Dima (FOTO) înscrie cu un șut
Read MoreFlacăra Horezu urcă pe locul 2
Flacăra a terminat cu bine o săptămână excelentă, în care a eliminat pe FC Argeş din cupă, iar sâmbătă a câştigat în Treapt cu ACSO Filiaşi, scor 3-1. La trei
Read More
Comentarii recente