Miroase şi la Vâlcea a campanie electorală, şi acest lucru este vizibil de la mare depărtare. Săptămâna trecut, Dan Barna s-a îmbolnăvit şi el de „cotrocenită” şi s-a gândit să îşi facă puţină imagine electorală pe seama muncitorilor de pe platforma chimică vâlceană şi, în timp ce oamenii protestau, nemulţumiţi de faptul că săptămâna viitoare s-ar putea să rămână fără serviciu, Barna se plimba prin târg cu listele în mână, pentru a strânge semnăturile necesare pentru candidatură. Nu a făcut nici vreun ocol prea mare, a trecut prin Vâlcea doar ca acceleratul prin gară, pentru că avea treabă la Piteşti, apoi la Sibiu, şi judeţul nostru neînsemnat îi stătea, vorba aceea… în cale. Ar fi fost păcat să rateze ocazia de a se plimba puţin prin târgul săptămânal de marţi dimineaţa, printre vânzătorii de cartofi, ceapă şi pătrunjel, „înarmat” cu listele electorale şi cerşind semnături de la vâlceni.

Pe bună dreptate, cel care se vrea viitorul preşedinte al României, unul cam fâsâit, ce-i drept, a fost apostrofat la un moment dat de un bătrânel care s-a mirat de faptul că el, marele Barna, se plimba personal prin piaţă, pentru a strânge niscaiva semnături, cât mai multe, pentru ca nu carecumva Biroul Electoral Central să descopere că unele dintre ele nu ar fi valide, şi noul simbol al dreptei să piardă oportunitatea de a se cocoţa în scaunul de preşedinte. Modestul domn Barna i-a răspuns simpaticului bătrânel că el face acest gest din pură consideraţie pentru campanie şi pentru vâlceni, nu ca alţii, care îşi trimit activul de partid pentru acest lucru. Nu a ratat nici ocazia de a-i încuraja pe protestatarii de pe platformă cu promisiunea că multe lucruri se vor rezolva, după ce dumnealui, stimabilul domn Barna, va ajunge la Cotroceni.

Suntem foarte curioşi, domnule Barna, cam în ce fel vei putea matale să îi ajuţi pe bieţii muncitori de la Ciech sau Oltchim, pe care statul român i-a vândut la kilogram, ca pe vite, atunci când s-a făcut privatizarea celor două companii, unor societăţi pe acţiuni care nu au avut nici un interes să păstreze locurile de muncă şi s-au descotorosit de ei cât au putut de repede? I-ai lua cumva la bătaie pe domnii care sunt proprietari ai Grupului Ciech, sau pe cei de la Chimcomplex? Ai merge cumva să lucrezi dumneata, măcar câteva zile, cu mânuţele acelea două, de scriitor de studii de consultanţă, în condiţiile în care muncesc angajaţii de la Oltchim şi uzina de sodă? Foarte puţin probabil. Mult mai plauzibilă mi se pare ipoteza că, după ce vor trece alegerile, oricare dintre cei care aleargă acum după voturi prin târguri şi oboare, inclusiv domnul Barna se vor îmbolnăvi brusc de uitare, şi îşi vor aminti că biata platformă chimică din Vâlcea nu mai reprezintă nimic pentru ei, atâta timp cât nu mai este nimic de muls de pe acolo. Le vor spune atunci angajaţilor rămaşi între timp pe drumuri că Măria Sa – Preşedintele şi Măria Sa Prima Doamnă – Guvernul nu mai sunt responsabili pentru soarta lor, pentru că, între timp, au avut grijă să paseze responsabilitatea în cârca autorităţilor locale. Care autorităţi locale nu prea au competenţa de a-i scuti, de pildă, pe domnii de la Uzinele Sodice Govora de plata certificatelor de CO2, aşa cum ar dori ei, şi nici nu pot aduce cărbune cu cârca pe la Târgu Jiu.

Aşa că promisiunile lui Dan Barna, sau ale oricărui alt politician care se doreşte a fi preşedintele României sunt apă de ploaie. Punem pariu că, dacă doamna Dăncilă se va îndupleca să îi scutească pe polonezii de la Ciech de plata certificatelor verzi, preţul cărbunelui sau al energiei de la CET nu va mai fi o problemă atât de mare. Un candidat adevărat la prezidenţiale ar fi, însă, cel care ar promite că, odată ajuns la Cotroceni, va avea grijă ca investitorii străini şi firmele româneşti să fie trataţi absolut egal, nu pentru unii să se dea ordonanţe de Guvern, şi pentru alţii nu. Vremea oportunismului politic a cam trecut, din fericire, dar sloganul de campanie al lui Dan Barna – „Fericiţi în România” pare, cumva, importat şi el din Germania şi Franţa, ţările – mamă ale acestei formaţiuni politice „pe persoană fizică”, pentru că în România reală, în cea în care trăiesc majoritatea dintre noi, nu prea am mai văzut oameni fericiţi. 

Mihai Roman