Primarul Daniel Paraschiv, la înălţime de Ziua comunei Frânceşti
Comuna Frânceşti a îmbrăcat la sfârşitul acestei săptămâni straie de sărbătoare, pentru al treilea an consecutiv.
Pe o vreme superbă de toamnă, numai bună de sărbătorit, sătenii din comuna Frânceşti, oaspeţii şi invitaţii de seamă s-au adunat duminică să serbeze „Ziua comunei”. Sărbătoarea a adunat întreaga comunitate în centrul localităţii. A fost un prilej de socializare, o zi pe care primarul le-a dedicat-o tuturor locuitorilor comunei Frânceşti. În fiecare an, în ultima zi din luna septembrie se sărbătoreşte „Ziua comunei Frânceşti”, iar localnicii s-au bucurat până târziu, în noapte, de spectacolul care le-a fost dedicat. În cadrul evenimentului a avut loc premierea cuplurilor de aur şi s-au acordat diplome elevilor care au obţinut rezultate deosebite la învăţătură. După toată această festivitate la care au asistat sute de săteni a început spectacolul. Pe scena amenajată în centrul localităţii a avut loc un adevărat regal al cântecelor populare olteneşti, atmosfera fiind întreţinută de îndrăgita interpretă Nineta Popa. Evenimentul a continuat cu muzică de calitate, voie bună şi, în încheiere, cetăţenii au avut parte de un spectaculos foc de artificii.
A treia ediţie a zilei comunei
Nu mai este un secret faptul că Frânceştiul are la cârma comunei un om gospodar, care se implică personal în rezolvarea problemelor comunităţii.
Aflat la primul mandat de primar, Daniel Parschiv a ştiut întotdeauna că, pentru a putea realiza lucruri durabile trebuie să îi ai aproape pe cetăţeni. Cu implicare, cu sprijinul consilierilor locali şi al localnicilor, Paraschiv a reuşit, în doar trei ani, să atragă fonduri pentru localitate de la asfaltarea drumurilor comunale şi alimentare cu apă la iluminatul stradal, modernizarea şcolilor şi a dispensarului uman, până la organizarea unei sărbători dedicată comunităţii:
„Ne aflăm la cea de-a treia ediţie a „Zilei comunei Frânceşti, acţiune iniţiată începând cu 2017, şi vreau să vă asigur că tot ce am promis voi realiza în localitate şi mă voi implica pentru dezvoltarea şi binele acestei comune. Profit de această ocazie să fac un scurt istoric al celor trei ani de mandat şi vreau să spun că încet, încet, imaginea localităţii noastre a început să se schimbe. Dacă, până nu de mult ne întrebam de ce în alte localităţi se mişcă lucrurile, de data aceasta au început şi alţii să vorbească despre noi, şi ne vorbesc de bine. Sunt multe proiecte demarate şi foarte multe investiţii care urmează să fie executate. Am început să asfaltăm câte un drum în fiecare sat, şi nu sunt puţine: sunt 9 sate. S-au finalizat lucrările de modernizare la şcoala din centrul localităţii, şi cele de la dispensarul uman. Suntem în faza de licitaţie cu modernizarea căminului din satul Mănăileşti. Am intrat în linie dreaptă cu proiectul de construire a sălii de sport, iar în continuare pot să spun că veţi avea tot sprijinul meu”, a spus primarul Daniel Parschiv, aflat în mijlocul comunităţii pe care o conduce.
Cătălin Avan: „O mână de gospodari au reuşit să schimbe faţa acestei localităţi în bine”
Comunitatea îl recunoaşte pe Daniel Parschiv ca un primar care îşi exercită drepturile cu simţ de răspundere, îl apreciază pentru că se concentrează asupra esenţialului, şi îl respectă pentru că este corect. Alături de primar s-a aflat prietenul său, primarul localităţii Păuşeşti Otăsău, Cătălin Avan, care a ţinut să-l felicite pe colegul său de partid pentru tot ce a făcut pentru dezvoltarea localităţii pe care o păstoreşte, promiţându-i tot sprijinul său pe mai departe:
„Cu doar câţiva ani în urmă treceam prin această localitate şi vedeam o localitate tristă, o comună sufocată de gunoaie, cu drumuri foarte proaste, o localitate care părea abandonată. Vreau să vă asigur, după trei ani, şi să vă confirm că aţi dat comuna pe mâini bune. O mână de gospodari au reuşit, cu eforturi mari, să schimbe faţa acestei localităţi în bine. Dacă, până acum, această echipă a certificat că poate, eu vă garantez şi vă sfătuiesc să daţi comuna în continuare pe mâni bune”, le-a recomandat primarul localităţii Păuşeşti Otăsău, Cătălin Avan localnicilor adunaţi în centrul localităţii. Sărbătoarea a continuat până seara târziu, într-o atmosferă de dans şi voie bună.
Claudia ŞCHIOPU