OPINIE: Moţiunea de cenzură va descuia poarta alegerilor, pentru Iohannis

În acest moment, moţiunea de cenzură reprezintă cheia alegerilor prezidenţiale. A devenit foarte clar deja că nici PNL, şi nici alte partide din opoziţie nu şi-ar asuma în acest moment

Read More

Matematică, dezvoltare personală şi creaţie la tabăra pentru copiii a Şcolii Gimnaziale Mălaia

19 de elevi, împreună cu dascălii lor au participat la tabăra de Matematică. Aflată la prima ediţie, tabăra a avut loc în perioada 14 – 21 august, la pensiunea Valahia

Read More

Investiţii şi proiecte pentru localitatea Frânceşti

Primarul din Frânceşti anunţă că, în maxim două săptămâni se vor finaliza lucrările de reabilitare a şcolii din centrul localităţii. În prezent se face recepţia proiectului de modernizare a dispensarului,

Read More

Premierul Viorica Dăncilă: Printr-o reţea bine consolidată şi o coordonare eficientă putem să mobilizăm toţi actorii care au capacitatea să contribuie la punerea în practică a Agendei 2030

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, în cadrul vizitei de lucru în Statele Unite, o întrevedere bilaterală cu Secretarul General adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Amina J. Mohammed.  Premierul a evidenţiat

Read More

La Călimăneşti se va înnoi sistemul de iluminat public

Primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu, a semnat un nou contract de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2010. Noul proiect al primarului Florinel Constantinescu vizează creşterea eficientei energetice

Read More

La Brezoi, a fost semnat contractul pentru autobuze electrice

Administraţia locală din Brezoi a obţinut încă un proiect cu finanţare europeană. Zilele acestea, primarul oraşului Brezoi, Robert Schell a semnat contractul de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020

Read More

Un complex sportiv nou se poate ridica la Păuşeşti Măglaşi

Tinerii comunei Păuşeşti Măglaşi vor beneficia de o bază sportivă modernă cu teren sintetic de tenis, gradene şi mai multe facilităţi, care vor aduce plus valoare în calitatea prestaţiilor pe

Read More

AJOFM organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Absolvenţii unei forme de învăţământ promoţia 2019 care încă nu şi-au găsit un loc de muncă au şansa de a intra pe piaţa muncii la bursa locurilor de muncă destinată

Read More

Excelenţa vâlceană în educaţie a fost premiată

Gala Excelenţei vâlcene în Educaţie, organizată în acest an de Consiliul Judeţean Vâlcea a reunit laolaltă 170 de elevi de nota zece. Vineri, 4 octombrie 2019, Consiliul Judeţean Vâlcea, alături

Read More

Festivalul peştelui şi zacusca de la Mihăeşti

De doi ani, datorită unui proiect al fundaţiei World Vision, toamna este mai bogată şi mai plină de speranţe nu doar pentru un grup de femei aflate în dificultate, dar

Read More