Excelenţa vâlceană în educaţie a fost premiată

Gala Excelenţei vâlcene în Educaţie, organizată în acest an de Consiliul Judeţean Vâlcea a reunit laolaltă 170 de elevi de nota zece. Vineri, 4 octombrie 2019, Consiliul Judeţean Vâlcea, alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean au organizat prima sesiune de premiere a elevilor şi profesorilor cu rezultate foarte bune din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Vâlcea. În cadrul evenimentului au fost premiaţi elevii care au obţinut distincţii, medalii şi premii speciale la competiţiile şcolare naţionale şi internaţionale, dar şi dascălii care le-au fost alături în obţinerea acestor rezultate. „Gala Educaţiei 2019”, organizată la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu a însemnat, pe lângă premierea celor mai buni elevi ai judeţului, dialoguri şi momente artistice de o înaltă ţinută.

„Ii mulţumesc bunului Dumnezeu că ne-a binecuvântat cu tineri talentaţi şi deştepţi, şi că, la Vâlcea se face, de mulţi ani, performanţă în şcoli. Noi, administraţia publică judeţeană, i-am adus în faţa dumneavoastră pe cei care ne-au făcut mândri cu fiecare titlu obţinut, pentru a le arăta preţuirea şi pentru a le transmite toate gândurile bune. Gestul nostru de a-i premia este unul simbolic, adevărata răsplată o vor primi în viitor, când vor deveni profesioniştii de care ţara are nevoie. Prin rezultatele notabile obţinute, voi sunteţi cei care ne faceţi să privim cu mai multă încredere în viitor. Voi sunteţi dovada faptului că „dacă vrei poţi”, şi că munca înnobilează omul. Sunt încrezător în forţa şi valoarea fiecăruia dintre voi, dar şi în puterea voastră de a duce mai departe prestigiul învăţământului vâlcean. Ne dorim ca această gală să devină o tradiţie, pentru ca toţi elevii cu rezultate excepţionale să simtă că sunt apreciaţi pentru eforturile şi rezultatele lor. Este felul nostru de a le mulţumi şi de a le spune că acest judeţ va merge înainte şi se va dezvolta şi cu ajutorul lor”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Au luat cuvântul şi alte personalităţi importante ale municipiului, iar viceprimarul Eusebiu Veţeleanu a transmis mesajul primarului Mircia Gutău: „Sunt onorat să particip la această gală realizată de Consiliul Judeţean, sunt mândru că am în faţa mea cei mai inteligenţi şi cei mai harnici elevi ai judeţului nostru. Transmit mesajul domnului primar, care lipseşte din motive întemeiate: avem un vis, o dorinţă pentru Râmnicu Vâlcea, vrem ca acest oraş să devină un centru universitar de amploare, şi sperăm ca, de anul viitor, Universitatea din Piteşti să vină la Râmnic într-un spaţiu generos şi, împreună cu Universitatea Constantin Brâncoveanu, care a existat de foarte multă vreme aici, să oferim posibilitatea acestor tineri minunaţi să rămână în învăţământul universitar chiar aici, la ei acasă, şi să nu plece la alte universităţi”, a afirmat viceprimarul Râmnicului. Elena BUDI 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *