Matematică, dezvoltare personală şi creaţie la tabăra pentru copiii a Şcolii Gimnaziale Mălaia

19 de elevi, împreună cu dascălii lor au participat la tabăra de Matematică.

Aflată la prima ediţie, tabăra a avut loc în perioada 14 – 21 august, la pensiunea Valahia din Brezoi, reprezentând unul dintre evenimentele mult aşteptate ale anului pentru copiii Şcolii Gimnaziale Mălaia pasionaţi de matematică. Conceptul taberei a fost unul care a îmbinat cu succes educaţia şi dezvoltarea personală, competiţiile matematice şi sportul, excursiile în aer liber cu pictura, modelajul şi arta. Pentru copiii din Mălaia, tabăra a reprezentat un proiect ambiţios, de sprijinire a acelor care iubesc matematica, dar şi pentru a-i ajuta să-şi îmbunătăţească nivelul de pregătire. A fost o tabără de recreere, inovativă, unde copiii şi-au descoperit îndemânarea şi creativitatea: „19 elevi de gimnaziu au participat de la Şcoala Gimnazială Mălaia, fiind selectaţi în funcţie de media anuală obţinută la matematică. Scopul taberei a fost acela de stimulare a elevilor cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură, dezvoltarea independenţei elevilor, a responsabilităţii şi încrederii în ei, petrecerea câtorva zile foarte aproape de natură şi mai departe de tablete sau computere, dezvoltarea abilităţilor sociale de comunicare prin interacţiunea cu copiii de vârstă apropiată, dar şi amintirile plăcute cu care s-au întors. Activităţile prioritare au fost activităţile matematice, iar după amiezile erau dedicate activităţilor recreative: pictură, modelaj în lut, confecţionarea de coliere, brăţări, cercei, plimbări cu ATV-urile, băi în piscină, fotbal, şah, jocuri, foc de tabără, ba chiar realizarea unui steag al taberei. În cadrul acestei tabere s-au înmânat diplome de participare şi medalii atât elevilor cât şi dascălilor aflaţi în tabără. Intenţionăm să continuăm acest lucru şi în anii următorii”, a precizat directorul Şcolii Gimnaziale Mălaia, Claudia Pleşanu.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *