Zi: 10 octombrie 2019
A început campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: în Râmnicu Vâlcea s-au stabilit 32 de amplasamente pentru panourile electorale
În contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale care a demarat sâmbătă, 12 octombrie, la nivelul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea a fost emisă Dispoziţia nr. 2793/2019 privind stabilirea locurilor speciale pentru
Read MorePrimăria vrea să amenajeze cu dale elastice încă trei treceri de cale ferată în municipiu
După ce, în luna mai a anului trecut s-a finalizat amenajarea cu dale elastice a trecerii la nivel de cale ferată de pe strada Gib Mihăescu, înregistrându-se imediat, un confort
Read MoreANUNȚ ÎNTRERUPERE FURNIZARE APĂ POTABILĂ
Ca urmare a executării lucrărilor de montare debitmetru D200mm pe rețeaua de distribuție apă potabilă, din OL D325mm/PE D 315mm, ce deservește Comuna Păușești Măglași, parțial orașul Băile Olănești (străzile
Read MoreSărbătorile de iarnă vor fi animate din nou în Râmnic la târgul „Decembrie Magic”
În perioada 1 decembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea organizează o nouă ediţie a Târgului „Decembrie Magic”, în cadrul căruia se vor putea comercializa produse specifice
Read MoreModernizarea DJ 643 B este în plină desfăşurare
Proiectul „Reabilitarea şi modernizarea DJ 643 B – DJ 643 – Băbeni – Olteţu – Colelia – Pietroasa – Valea Mare – Drăganu – Ciocănari – Zăvoieni – Vârleni –
Read MoreCampania CITIM a ajuns şi la Râmnic
România Citeşte este un proiect multianual de susţinere a artei şi de promovare a autorilor contemporani în România şi străinătate. Una dintre instituţiile interesate în dezvoltarea acestui proiect este chiar
Read More249.663.252 lei (53 de milioane de euro) alocaţi în ultima lună, pentru judeţul Vâlcea
Dacă la data de 17 septembrie, judeţului Vâlcea i se alocau 65.108.822 lei (14 milioane de euro) pentru 4 comune şi Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii,
Read MoreAşteptările premierului Dăncilă nu s-au realizat: moţiunea de cenzură a trecut de votul parlamentarilor
Moţiunea de cenzură a trecut de votul Parlamentului, iar Viorica Dăncilă a rămas acum doar preşedinte al PSD, fiind demisă din postura de premier al României. Aceasta va îndeplini în
Read MoreMarşul organizaţiilor pentru salvarea pădurilor
Cele mai importante organizaţii de mediu şi-au unit forţele şi vor să scoată 100.000 de români în stradă pentru salvarea pădurilor. Greenpeace Romania, DeClic si Agent Green şi-au unit forţele pentru
Read MoreSăptămâna Europeană a Democraţiei Locale, pe 16 octombrie 2019
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Centrul Europe Direct al Bibliotecii Judeţene Vâlcea organizează în data de 16 octombrie 2019, ora 15.30, la sediul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, a
Read More
Comentarii recente