Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale, pe 16 octombrie 2019
Primăria
Municipiului Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Centrul Europe Direct al
Bibliotecii Judeţene Vâlcea organizează în data de 16 octombrie 2019, ora
15.30, la sediul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, a treia ediţie a
Săptămânii Europene a Democraţiei Locale.
Tema anului 2019 este: „Guvernare locală deschisă: ce îşi doresc cetăţenii de
la administraţia publică”. Reprezentantul Municipiului Râmnicu Vâlcea va expune
principalele atribuţii ale administraţiei publice locale (cum funcţionează
administraţia publică locală, cine, cum ia decizii?), precum şi principalele
modalităţi de comunicare a administraţiei publice locale cu cetăţenii (Cum
dialoghează administraţia publică locală cu cetăţenii? Care sunt pârghiile de
comunicare? Cât de importante sunt acestea?). Voluntarii Centrului Europe
Direct vor fi invitaţi să facă un nou exerciţiu de dezbatere împreună cu reprezentantul
Municipiului Râmnicu Vâlcea despre cum văd ei comunicarea dintre administraţia
publică locală şi cetăţenii din Râmnicu Vâlcea: cât de ”deschisă” este
administraţia din Râmnicu Vâlcea? Au interacţionat vreodată cu administraţia
din Râmnicu Vâlcea? Ce îşi doresc de la reprezentanţii administraţiei locale
(aleşi locali – primar, viceprimar, consilieri locali – şi funcţionari
publici)?
„Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale“ (SEDL) este un eveniment pan-european desfăşurat în fiecare an în luna octombrie (de regulă în jur de 15 – 16 octombrie), ca tribut adus Cartei Europene a Auto-Guvernării Locale, care a fost deschisă semnării la această dată, în 1985.
Elena BUDI