Nu le invităm pe cele două partide mari din România să folosească şi acelaşi săpun, dar întrezărim posibilitatea ca PSD şi PNL să se spânzure cu aceeaşi sfoară, pe parcursul campaniilor electorale care vor urma.

PSD deja a arătat că are unele tendinţe suicidale din momentul când a ales-o pe Viorica Dăncilă în unanimitate pe post de preşedintă a partidului şi candidată la alegerile prezidenţiale. A urmat apoi căderea liberă a partidului, care a sfârşit în mod aproape dramatic prin demiterea cu forţa a Guvernului Viorica Vasilica, în urma trădării unor parlamentari din propriul partid. În acest moment, cu toate încercările disperate de rebrenduire, este clar că PSD se află pe un derdeluş, şi poate ajunge destul de rapid în fundul prăpastiei. Croncănitul lui Victor Ponta arată clar intenţiile acestuia de a beneficia din plin de această cădere, sau de a se înfrupta mulţumit din resturile rămase în urma PSD. Aşadar, în acest moment, PSD nu are decât un singurul drum de urmat, în urma prostiilor făcute în ultimele luni, şi acela este, evident, de a o ţine în braţe pe Viorica Dăncilă până după data când va pierde alegerile prezidenţiale, şi abia apoi să rebrenduiască partidul, sau ce va mai rămâne din el. Dacă Dăncilă e retrasă din cursa prezidenţială, se dă mesajul public că PSD nu poate câştiga alegerile decât dacă este la guvernare, iar dacă va susţine un alt candidat, PSD intră în contradicţie violentă exact cu raţionamentul care a dus la înlăturarea celui mai bun candidat al PSD-ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi anume faptul că PSD este prea mare şi prea respectabil încât să-şi permită un candidat din afară. Dar să te predai, umil, pe ultima sută de metri, unui candidat „din afară” o fi mai bine pentru imagine? Pe scurt, PSD este în prezent cu vârfurile picioarelor pe scaunul de spânzurătoare, şi nu mai trebuie decât o adiere de vânt pentru a se autoştrangula.

Pentru PNL situaţia este ceva mai nuanţată. După ce s-a lăsat în ultimii ani condus de un personaj gol pe dinăuntru, dar considerat providenţial pentru liberalii care s-au aflat aproape tot timpul în opoziţie, – vorbim, evident, despre Klaus Iohannis -, PNL are acum şansa pe care a aşteptat-o cu limba scoasă în toţi aceşti ani, cât preşedintele se lăfăia la Cotroceni, iar liberalii mureau de foame prin teritoriu, şi anume să ajungă la guvernare.

De ce a ales PNL să joace pe mâna preşedintelui şi să răstoarne Guvernul Dăncilă la numai o lună înainte de prezidenţiale, când existau toate şansele ca PSD să îşi taie singur creanga de sub picioare, fără a se expune liberalii? Singura explicaţie viabilă este că Iohannis vrea ca, în momentul alegerilor prezidenţiale, PNL să fie neapărat la butoanele instituţiilor de forţă ale statului şi să participe din prima bancă la numărarea voturilor. Nu contează pentru preşedinte decât să câştige acum un nou mandat, chiar şi cu un guvern minoritar, fără să se gândească la consecinţele dezastruoase pe care o astfel de decizie o va avea în următorul an asupra liberalilor. De ce a refuzat Iohannis, în toţi anii când a ocupat scaunul de preşedinte să numească un premier de la PNL, dacă acum nu are nici o reţinere să facă acest lucru, deşi este, probabil, conştient de faptul că un guvern fără susţinere parlamentară nu va putea lua măsurile necesare pentru redresarea economiei? Din nou, răspunsul este previzibil: Iohannis este interesat exclusiv de propria piele, în timp ce PNL este posibil să se fi sinucis politic prin mişcarea pe care a făcut-o.

Pomenile electorale din ultimii ani, făcute de social-democraţi au lăsat o gaură atât de largă în economie, încât orice partid ar veni acum la guvernare ar trebui să ia măsuri drastice şi profund impopulare pentru a acoperi scurgerea necontrolată de fonduri spre zone neproductive. Acest lucru nu se poate realiza în câteva luni şi, mai presus de toate, nu este posibil cu un guvern minoritar, care va fi şantajat din toate părţile de opoziţie. În cazul în care PNL va prelua o guvernare asumată politic vor câştiga electorat toate celelalte partide aflate în opoziţie, inclusiv PSD, ceea ce înseamnă că şi PNL se află în aceeaşi postură ingrată, de a vorbi de frânghie în casa spânzuratului.