Nicolae CONCIOIU: „Indiferent cine vine la putere, nu trebuie să condamne localităţile la involuţie sau la stagnare”

Claudia ŞCHIOPU

Primarul localităţii Guşoeni, Nicolae Concioiu a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare pe raza localităţii pe care o administrează, precum şi planurile de viitor pentru dezvoltarea infrastructurii. Ce noutăţi are despre proiectul privind introducerea reţelei de gaze naturale, dar şi care sunt priorităţile în materie de proiecte, aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: Când vor începe, concret, lucrările pentru apă şi canalizare în comuna Guşoeni?

Nicolae Concioiu: Din informaţiile pe care le am, în martie 2019 va începe proiectul. Am făcut nenumărate drumuri la Ministerul Fondurilor Europene fiindcă sunt foarte interesat de aceste aspecte. Localitatea nu are un metru de apă şi canalizare, şi acesta este un proiect pentru care eu lupt de peste 8 ani, de când suntem membri la ADI Apa Vâlcea şi cotizăm la această asociaţie. Şi în documentele pe care le-am semnat cu această Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară se menţionează foarte clar riscurile la care ne expunem în momentul în care ne retragem dintr-un proiect în care s-au angajat costuri şi în care urmează să fie acţionate nişte finanţări europene, precum şi riscul de a suporta penalităţi şi multe alte daune calculate de beneficiar. Eu sunt un om care respectă legea şi am respectat inclusiv acest angajament. Nu m-am retras tocmai pe principiul de a nu încurca un proiect mare pe care l-am apreciat şi l-am considerat viabil, pentru că aceste proiecte cu fonduri europene sunt bine urmărite. Prin urmare, la Guşoeni aceasta este principala acuzaţie la adresa mea: că nu am reuşit să introducem sistemul de apă şi canalizare. Opoziţia cu acest lucru mă va ataca. Foarte important este însă faptul că noi vom lua în discuţie Hotărârea de Consiliul Local prin care punem la dispoziţia acestei asociaţii terenurile necesare privind montarea acestor conducte. Se fac paşi importanţi în acest sens, este adevărat, mici, dar sunt paşi serioşi. Prin urmare, s-au respectat paşii, s-a respectat legalitate. Partea îmbucurătoare referitoare la acest proiect este că suntem încă printre localităţile pentru care s-a depus documentaţia la Ministerul Fondurilor Europene. Am scăpat de acele ameninţări fiindcă aveam şi noi nişte distanţe între sate care, într-o primă fază erau propuse pentru eliminare. Prin urmare, prin acest master plan avem înfiinţarea reţelei apă şi canalizare pe o lungime de 13 kilometri. Toţi primarii sunt nemulţumiţi fiindcă nu înţelegem de ce ne confruntăm cu atâta trecere de timp. Oamenii ştiu că lucrările acestea se fac concret, la momentul semnării şi la începerea lucrării. Eu sunt în continuare convins că proiectul va funcţiona.

Impact real: Aţi semnat contactul de finanţare pentru înfiinţarea sistemului de gaze naturale?

Nicolae Concioiu: Suntem singura localitate din judeţul Vâlcea care se află în cea de-a doua listă privind finanţarea proiectului, în valoare de 51 de miliarde de lei vechi. Este un document oficial asumat, în spatele căruia stă o legislaţie care a fost pusă la punct cu doi ani înainte de se începe această construcţie, a Fondului Suveran de Investiţii. Este o notă care subliniază că totul se face „în conformitate cu legile”, nu este doar o listă, o simplă hârtie. Prin urmare, problema este din punctul meu de vedere rezolvabilă şi sustenabilă, indiferent de decizia Guvernului care o să vină, dar va trebui susţinută, având în vedere turbulenţele politice şi modul în care cei care, dacă vor veni la putere, vor avea o altă abordare. Cred că nu vor putea întrerupe anumite angajamente asumate, deoarece trebuie să îşi asume şi consecinţele în cazul în care întrerup oarecum aceste angajamente ale comunităţilor.

Impact real: Ce reprezintă pentru primării acest nou program de finanţare, prin Fondul Suveran de Investiţii?

Nicolae Concioiu: De fapt, Fondul de Dezvoltare este un sprijin financiar. Primăriile accesează aceste fonduri într-o anumită limită, pentru că, în anexele contractului sunt nişte execuţii bugetare pentru ultimii trei ani din care reiese gradul de îndatorare al localităţii, iar noi completăm un grafic de rambursare a acestor împrumuturi. În tot cadrul legislativ al acestor proiecte finanţate prin FSD se spune că ni se dă un împrumut. Este un fond la care primăriile apelează pentru dezvoltarea localităţilor. Pentru Guşoeni, soluţia este în felul următor: avem toată documentaţia în regulă pentru proiectul de înfiinţare a reţelei de gaze, semnăm contractul de finanţare şi licităm concesionarea. Conform Ordinului Ministrului Dezvoltării care a apărut acum, şi prin care intră la finanţare şi construirea, modernizarea, reabilitare şi extinderea distribuţiei reţelei de gaze naturale putem să demarăm investiţia. Prin urmare, s-a acceptat ca şi prin PNL să se finanţeze astfel de investiţii. S-a creat portiţa pentru un nou început, este vorba despre Ordinul 2878 din 14 octombrie 2019. Prin urmare, în abordarea politică viitoare, indiferent cine vine la putere nu trebuie să condamne localităţile la involuţie sau la stagnare, avem nevoie de finanţări pentru proiectele depuse.

Impact real: Sunteţi mulţumit de proiectul privind montarea panourilor fotovoltaice, şi dacă investiţia se dovedeşte a fi una profitabilă?

Nicolae Concioiu: Sunt mulţumit, avem o producţie de 57 de mii de kilowaţi, şi urmează să vedem cum facem transferul. Avem contractul de racordare, am dosarul, avem şi un contract de mentenanţă, dar trebuie să încheiem un alt contract, cu o firmă responsabilă de această centrală, care stabileşte şi comunică fluxul de curent. 0,15 bani este preţul pe kilowat, deci ne dau preţul de cumpărare al lor de pe piaţă. Legislaţia este de vină fiindcă, la vremea când noi am început proiectul ne bazam foarte mult pe certificatele verzi, care între timp au dispărut. Doar aşa recuperam foarte mulţi bani. Vindeam certificatele verzi pe piaţă, şi recuperam banii.

Impact real: În ce stadiu este proiectul privind modernizare iluminatului stradal?

Nicolae Concioiu: În paralel cu acest proiect, al panourilor fotovoltaice, am mers şi cu proiectul de iluminat inteligent stradal. Proiectul este în procent de 50% realizat, s-au montat 300 de lămpi din totalul de 600 şi fiecare stâlp de energie va fi dotat cu o lampă inteligentă. Această lampă are un mic computer în interior care poate fi programat şi, intre anumite ore stabilite, consumul de curent electric se reduce la jumătate. Am ales această cale pentru că doleanţa cetăţeanului este să-i funcţioneze becul la poartă, fiindcă sunt foarte multe persoane singure, cu toate că în localitatea noastră nu avem nici un caz de tâlhărie sau de furt. Amplasarea acestor lămpi se va realiza în toată localitatea, în toate satele şi cătunele. Nu va exista uliţă care să nu fie luminată. Proiectul este finanţat cu bani din bugetul local, dar şi cu sprijinul Companiei OMV Petrom.

Impact real: Când se vor muta „micuţii” în noua locaţie?

Nicolae Concioiu: Avem modernizarea şcolii şi construirea grădiniţei cu fonduri guvernamentale. Proiectul pentru modernizarea şcolii s-a finalizat, suntem la faza pregătirii finale. S-a montat centrala termică, s-au pus caloriferele, s-a schimbat acoperişul, clădirea a fost izolată termic, s-a înlocuit tâmplăria, s-a reabilitat exteriorul, iar anul viitor vom face interiorul. La grădiniţă am dat ordinul de începere a lucrărilor de trei luni şi, din păcate, nu s-a mai prezentat constructorul. Prin PNDL-2 am mai avut dotarea dispensarului, un proiect la care încă mai lucrăm.

Impact real: Localitatea Guşoeni a dat României oameni ai literelor de talie naţională, oameni dedicaţi artei şi muzicii, oameni de cultură. Cum se va numi Căminul Cultural, după finalizarea lucrărilor?
Nicolae Concioiu: Pe data de 1 decembrie, moştenitorii legatari ai regizoarei de film Malvina Urşianu ne vor aduce bustul acestei fiice a satului pe care noi am respectat-o şi cu care ne mândrim, a fost o mare doamnă a filmului românesc. În primul rând, din partea familiei dânsei ne-a fost donat terenul, de părinţii dânsei. Avem astăzi toate obiectivele importante pe terenul acestei doamne. Părinţii Malvinei Urşianu au fost oameni cu suflet, au donat terenul pe care se află astăzi primăria, căminul cultural, dispensarul uman şi postul de poliţie. Am ţinut neapărat ca bustul doamnei Malvina Urşianu să fie montat chiar în centrul localităţii şi datorită faptului că, în primul meu mandat, am solicitat Cooperativei de Producţie, care are două spaţii pe terenul doamnei Malvina Urşianu să ne vândă nouă unele spatii care se află în centrul civic. Domnii de la Cooperativa de Producţie au refuzat, şi au preferat să vândă terenul către un privat, dar doamna Malvina Urşianu, care trăia la vremea aceea, a spus că terenul aparţine comunei Guşoeni. În vara aceasta, moştenitorii doamnei mi-au semnat contractul de donaţie al terenului din centrul comunei pentru a deveni domeniu public. Căminul cultural nu ştiu cum se va numi, fiindcă trebuie să iau această hotărâre în Consiliul Local, dar mă gândesc serios la acest aspect. Ceea ce pot spune cu siguranţă este faptul că bustul acestei mari doamne va fi amplasat în centrul localităţii, iar pentru acest momentul voi organiza un eveniment deosebit.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *