Alegerile prezidenţiale sunt probabil singurele alegeri unde oamenii evaluează candidaţii propuşi individual, fără a-i confunda prea mult cu partidul care i-a propus. Ce ne facem, însă, dacă primii candidaţi sunt atât de lipsiţi de educaţie, experienţă şi carismă politică încât stau ascunşi prin fel de fel de unghiere, de teamă să nu se facă de râs în cazul în care s-ar confrunta unii cu alţii. Vedem în dezbaterile televizate numai candidaţi de 2 – 3% care îşi expun ideile politice, în timp ce principalii adversari politici se ascund printre faldurile partidelor care i-au propulsat în această bătălie electorală. În aceste condiţii, asistăm mai mult la o campanie a stafurilor de campanie, mai mult decât la una reală.

Pericolul de ridicol este, însă, şi mai mare atunci când refuzi întâlnirea cu electoratul sau cu contracandidaţii politici, pentru că, între un candidat care apare la televizor doar în cadre bine aranjate dinainte şi unul pe care, de exemplu, lumea l-a văzut şi îl vede în fiecare zi în filme, jucând roluri de băiat simpatic, aţi ghicit: întotdeauna va câştiga băiatul simpatic. Aşa se explică şi creşterea accentuată a lui Mircea Diaconu în sondajele de opinie, culmea, în detrimentul celui mai mare partid din România, PSD, care îşi pune acum problema dacă mai are capacitatea de a ajunge în turul al doilea al alegerilor. Ultimele zile înainte de votare vor fi decisive pentru contracandidaţii lui Klaus Iohannis, dar, în cazul în care preşedintele actual se culcă în continuare pe lauri, aşteptând să calce victorios pe covorul roşu de la Cotroceni doar pentru că va intra în turul doi, nu îi prevedem un viitor politic prea fericit. Aceste alegeri au adus, totuşi, în prim plan şi câteva idei interesante, iar planul politic al candidatului Viorel Cataramă, de exemplu, ar putea fi un exemplu de urmat pentru un regim politic nou, care ar dori să aducă România pe făgaşul prosperităţii datorată unei creşteri economice reale şi sustenabile. Din păcate, aşa cum se prefigurează schema politică perfectată de-a lungul timpului de păpuşarii politicienilor, oricine ar câştiga şi de această dată alegerile prezidenţiale este clar că va fi, şi de această dată, un om controlat şi controlabil.

Mihai ROMAN

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *