Zona centrală a localităţii Goleşti, amenajată cu bani europeni

Singura şansă de absorbţie a fondurilor europene pentru dezvoltarea localităţii Goleşti este Grupul de Acţiune „Argeşul de Mijloc”, iar promisiunile sunt că, începând de luna aceasta, se va da startul lucrărilor pentru amenajarea zonei din faţa primăriei. Valoarea proiectului este de 56 de mii de euro, iar zona va avea destinaţia unui parc de agrement, amenajat pe o suprafaţa de aproximativ 1000 de metri pătraţi. Aici se va amenaja o parcare, se vor monta băncuţe, va fi inclusiv un loc unde, pe viitor, se va amplasa un monument dedicat eroilor comunei, astfel încât întregul centru al localităţii va căpăta o imagine nouă: „Considerăm că acest proiect este necesar, întrucât se va dezvolta o zonă care nu este valorificată la întreaga sa capacitate. Mai mult decât atât, va fi ceva frumos şi util. Suntem foarte interesaţi să facem acest proiect pentru că se prevede că, în viitor, o mare parte a fondurilor europene vor fi repartizate prin aceste Grupuri de Acţiune Locală. Noi am mai achiziţionat un buldoexcavator prin Grupul de Acţiune Locală, fiind singura oportunitate de absorbţie a fondurilor europene în localitate”, a declarat consilierul personal al primarului Dumitru Ropină, Nicolae Ştefănescu.
Următoarea alocare de fonduri va fi prin Compania Naţională de Investiţii, pentru amenajarea unui stadion de fotbal. În acest sens s-a introdus în domeniul public un teren care se pretează pentru amenajarea unei baze sportive în zona Blidari, în punctul „Valea Caselor”: „Tot prin Compania Naţională de Investiţii avem depus proiectul pentru reabilitarea căminului din satul Blidari”, a mai precizat consilierul personal al primarului Dumitru Ropină, Nicolae Ştefănescu.
Claudia Şchiopu