La Buneşti se fac investiţii importante în infrastructura de învăţământ

Claudia ŞCHIOPU

Administraţia locală a comunei Buneşti se poate mândri cu numeroase proiecte finalizate, printre care se numără şi construirea din temelii a două grădiniţe. Sunt două proiecte-prototip, care vor funcţiona în parametri optimi, cu scopul de a furniza servicii dedicate micilor grădinari. Ambele locaţii vor avea un design interior realizat după modelul „grădiniţelor europene ale viitorului”, unde spaţiile amenajate le vor oferi celor mici condiţiile necesare de studiu şi, cel mai important lucru, siguranţă pentru desfăşurarea activităţilor zilnice.

Cele mai moderne „căsuţe cu poveşti” se construiesc la Buneşti

Prima dintre cele două grădiniţe este o unitate de învăţământ preşcolară cu program prelungit, o grădiniţă ultramodernă şi foarte spaţioasă, unde toate încăperile au fost proiectate astfel încât să aibă lumină naturală. Valoarea proiectului este de 36 de miliarde de lei vechi: „Aici vor face primii paşi spre cunoaştere peste 60 de copii, iar locaţia dispune de mai multe încăperi cu destinaţii diferite, de la sală de mese cu bucătărie şi frigidere, spaţii speciale unde avem maşini de spălat, spaţii de depozitare a alimentelor şi săli de joacă. Toată tâmplăria este din lemn stratificat, iar grădiniţa va fi dotată şi cu echipamente informatice de ultimă generaţie. La nivel judeţean nu sunt grădiniţe aşa cum le avem noi şi sunt mândru, pentru că cele de la Buneşti vor depăşi cu mult locaţii similare din mediul urban”, a precizat primarul din Buneşti, Viorel Radi. Cea de-a doua grădiniţă care se construieşte la Buneşti este cu program normal. Locaţia are o capacitate pentru trei grupe şi este un proiect cu fonduri atrase prin Banca Mondială de Investiţii, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea. Termenul de execuţie al lucrărilor pentru această investiţie este până în luna martie 2020.

Primăria încurajează şi sprijină performanţa şcolară

În localitatea Buneşti îşi desfăşoară activitatea o singură şcoală cu clasele I- VIII, în centrul localităţii. Şcoala funcţionează într-o clădire care a fost modernizată cu bani din bugetul local. Primarul Viorel Radi spune că intenţionează să anvelopeze clădirea cu fonduri din bugetul local, considerând că este necesar ca elevii să beneficieze de aceste facilităţi pentru a nu fi nevoiţi să meargă în oraş să studieze. Succesul acestor unităţi de învăământ este dat, însă, în opinia primarului, în primul rând de profesionalismul cadrelor didactice.

Aici sunt copii care au performanţe, şi profesori foarte buni. În comuna Buneşti, în fiecare an au loc concursuri interjudeţene, iar primăria sponsorizează aceste competiţii împreună cu directorul şcolii, un foarte bun organizator”, a adăugat primarul Viorel Radi.

Daniela Geornoiu: „Prestigiul nostru creşte împreuncă cu prestigiul şcolii”

„Avem condiţii foarte bune, iar primarul este alături de noi şi cunoaşte nevoile şcolii. Grădiniţele sunt însă două locaţii ultramoderne pe care le admirăm, sunt două grădiniţe etalon. Noi, cadrele didactice ne dăm toată silinţa, iar dovada este că avem copii înscrişi la şcoala noastră şi din alte localităţi. În fiecare an avem concursuri judeţene şi un simpozion pe care îl promovăm, dar şi „Ziua Căpşunului”, unde participăm cu un program artistic susţinut de elevii şcolii. Prestigiul şcolii se vede şi din aceste activităţi, avem proiecte pe toate planurile. Cred că resursa umană trebuie să fie pe primul plan. Poţi să ai palate, dar, dacă tu nu îţi faci datoria în interiorul palatului, resursa umană pleacă şi palatul rămâne gol. Prestigiul nostru creşte o dată cu prestigiul şcolii”, a precizat Daniela Geornoiu, directoarea şcolii.

Căminul cultural va fi modernizat cu fonduri guvernamentale

Potrivit spuselor primarului Radi, în localitatea Buneşti există un singur cămin cultural, însă, pentru a fi la standarde ridicate, edificiul va fi modernizat prin Compania Naţională de Investiţii: „Am predat Companiei Naţionale de Investiţii amplasamentul, s-a finalizat licitaţia, iar proiectul este în faza de evaluare. Este singurul cămin cultural pe care îl avem. În spatele căminului cultural avem în plan construirea unui nou sediu de primărie”, a mai spus Viorel Radi, primarul localităţii Buneşti.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *