Proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii comunei Sălătrucel
La Sălătrucel se continuă modernizarea localităţii, s-au asfaltat drumurilor locale, s-au construit poduri trainice, se întocmesc proiecte, se identifică fonduri, un climat de normalitate edilitară, fără a face din aşa ceva o excepţie, ci o stare de normalitate. Proiectele sunt multe, aspiraţiile pe măsură, iar toate acestea au aceeaşi poziţie pe lista de priorităţi. Nicolae Sima poate fi aşezat uşor în categoria primarilor responsabili pe care îi are judeţul. Asta pentru că rezultatele sale, în cei trei ani care au trecut din primul său mandat, sunt vizibile şi susţinute întocmai de oamenii locului, atunci când e nevoie: „”Avem proiecte, până acum a mers totul foarte bine, dar mi-e teamă că toate finanţările se vor bloca, cu acest nou Guvern. Mai mult, actuala conducerea a Consiliului Judeţean a alocat tuturor administraţiilor locale fonduri, indiferent de culoarea politică a primarului. Cu bani de la Ministerul Dezvoltării s-a construit podului peste pârâul Coisca în punctul Anuţa. Iar cu fonduri europene, în localitate s-a finalizat un amplu proiect care cuprinde construirea unui alt pod şi asfaltarea a şase drumuri săteşti, însumând o lungime de 2,7 kilometri unde au intrat inclusiv amenajarea rigolelor şi a podeţelor. Pe lângă toate aceste investiţii realizate, mai avem un proiect pentru construirea unui pod pe o singură banda de circulaţie, mai sus de acest pod de la Bănăţeni, este un pod pe care merg animalele la izlaz, în punctul Hudubăieşti , valoare proiectului ajunge la 20 miliarde lei. Iar, cu bani atraşi prin GAL vom achiziţiona buldoexcavatorul şi un utilaj pentru situaţii de urgentă la incendii” a precizat primarul din Sălătrucel, Nicolae Sima
Proiecte şi investiţii
Primarul din Sălătrucel se declară mulţumit de modul în care au decurs cei trei ani din acest mandat de primar. Spune că imaginea localităţii se va schimba fiindcă în portofoliul proiectelor pe care le-a depus la Ministerul Dezvoltării, administraţi locală mai are două proiect în vederea modernizării infrastructurii rutiere, care cuprindea asfaltarea tuturor străduţelor din toate satele Sălătrucelului care nu s-a aprobat: „” Mai avem alte două proiect pregătite în vederea asfaltării: unul pe o lungime de 5 kilometri şi celălalt drum comunal DC13A, Păteşti –Seaca pe o lungime de 4,5 kilometri. Proiectul cuprindea asfaltarea unui drum comunal care trece prin izlazuri. Ne vom axa pe identificarea fondurilor pentru modernizarea drumurilor fiindcă toată lumea vrea asfalt” a precizat primarul din Sălătrucel, Nicolae Sima
Claudia Şchiopu