Alexandru Dediu: „Klaus Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, cu siguranţă va fi preşedinte României”

Preşedintele Ligii Aleşilor Locali din PNL Vâlcea, primarul liberal al localităţii Păuşeşti – Măglaşi, Alexandru Dediu declară că, în mare parte, rezultatul scrutinul prezidenţial poate reprezenta pentru fiecare localitate testul electoral înperspectiva pentru alegerile locale din anul 2020.Spune că este nemulţumit, chiar dacă rezultatul votului a arătat că, în multe localităţi,vâlcenii din mediul rural au învins PSD mai mult decât oricând, în ultimii 30 de ani. Liderul liberal a precizat că va face tot posibilul să obțină un scor foarte bun în turul al doilea al alegerilor prezidențiale: „Într-adevăr,în mare parte, aceste rezultate pot fi imaginea primarului, dar trebuie să luăm în calcul faptul că PSD a fost învins de liberali la Vâlcea, deși era un județ-fief al social-democraţilor, unde, de regulă, electoratul din mediul rural este fidel partidului. La Păuşeşti Măglaşi am obţinutun procent de 43,12%, dar asta nu mă determină să fiu mulţumit, pentru că nu este suficient. Liberalii au făcut o campanie foarte bună în fiecare localitate. Cu toţii am muncit, şi aceasta este o realitate, fiindcă este greu să determini electoratul din mediul rural care de la Revoluţie a votat întotdeauna „trei trandafiri roşii” să se răzgândească atât de repede. Klaus Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și cu siguranţă va fi preşedinte României, dar eu îmi doream mai multă determinare din partea comunităţii. Consider că este un moment istoric, fiindcă, pentru prima dată, după mai bine de 80 ani, adică din perioada interbelică, România are un Guvern exclusiv liberal şi un preşedinte care, împreună, formează un parteneriat bine închegat şi, cu siguranţă, vor reuşi să ducă România pe drumul ei european și democratic. Odată cu Revoluţia s-a câştigat democraţia, iar de atunci au trecut 30 de ani, dar mai există în multe comunități acel iz de comunism pe care-l simţim cu toții. Pentru turul al doilea este necesară mai multă implicare, fiindcă trebuie să-i convingem pe oameni, să le spunem ce program are acest parteneriat care s-a format între Klaus Iohannis şi noul Guvern liberal. Din această cauză,dacă primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat,iar rezultatele l-au arătat pe Klaus Iohannis cu un procent 36,60%, în turul al doilea trebuie sa scoatem peste 60%”, a spus preşedintele Ligii Aleşilor Locali din PNL Vâlcea, primarul liberal al localităţii Păuşeşti – Măglaşi, Alexandru Dediu.
Claudia Şchiopu