Daniel Dimulescu:„Reţeaua de apă este un vis împlinitpentru locuitorii comunei Mădulari

După trei ani şi jumătate de când a preluat frâiele administraţiei locale, Daniel Dimulescu face o scurtă retrospectivă a planurilor, provocărilor și realizărilor primăriei în acest sector: înființarea rețelei de apă, drumuri, școli, și multe alte investiţii necesare comunităţii.Recunoaşte că nu s-a aventurat să promită alegătorilor lucruri pe care nu le putea realiza, preferând să facă mai mult decât era prins în programul său electoral. Spune că a fost o perioadă cu bune şi cu rele, dar și cu realizări importante:„Las să aprecieze oamenii, dar avem investiţii,asfaltarea drumurilor comunale fiind una dintre cele ai importante. O altă investiţie importantă este achiziţionarea unui tractor cu bani europeni, prin Grupul de Acțiune Locală. Este unutilaj pe care îlfolosim inclusiv iarna, la deszăpezire. Este prima achiziţie cu bani europeni a localităţii. Tot la capitolul investiţii includem şi lucrările de stabilizare a alunecării de terendin satul Bănţeşti, în punctul Sub Peri,o lucrare care s-a executat la valoarea de 11 miliarde,dar şi stabilizareaalunecării de teren din satul Beica, efectuată și ea în anul 2016.Iluminatul stradal cu leduri economice este de asemenea o investiţie cu fonduri alocate din bugetul local. Astfel, întreaga localitate are iluminatul stradal pe timp de noapte, dus până la ultima casa.Avem introdusă și reţeaua de internet tot până la ultima casă. La şcoala din centru s-a montat o centrală termicăşi s-au construit grupurile sanitare în interior. Sunt doar o mică parte dintre proiecte de care sunt mândru.Reţeaua de apă este de asemenea un vis al meu împlinitpentru locuitorii comunei Mădulari. Cu fonduri alocate din bugetul local şi cu sprijin din partea companiei Petrom, la Mădulari s-au montat panouri fotovoltaice. Investiţia asigură iluminatul public pentru instituţiile publice. Panourile fotovoltaice au fost montate pe acoperişurile instituţiilor publice din localitate: baza sportivă, căminul cultural, şcoala, dispensarul şi clădirea primăriei. Întreaga reţeaproduce peste 17 Kw/ oră”, a precizat primarul din Mădulari,Daniel Dimulescu.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *