În primele 10 luni s-a înregistrat o diminuare cu 30% a numărului de firme din Vâlcea intrate în insolvenţă

Potrivit datelor comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în primele 10 luni din acest an, la nivelul judeţului Vâlcea s-au înregistrat 83 de firme care au intrat în

Read More

Modificări în structura de acţionariat a SC Avicarvil Farms SRL din Frânceşti

Luna trecută a avut loc şedinţa adunării generale a asociaţilor SC Avicarvil Farms SRL Frânceşti, judeţul Vâlcea, la care au fost prezenţi acţionari care deţin din totalul de 100 de

Read More

SC ETA SA a realizat în primele şase luni din acest an venituri de 6,179 milioane de lei şi un profit de 410.000 de lei

Conform raportului semestrial, societatea de transport persoane SC ETA SA Râmnicu Vâlcea a realizat în primele şase luni din acest an venituri de 6,179 milioane de lei şi un profit

Read More

Daniel Paraschiv: „Asfaltările sunt prioritatea noastră”

În localitatea Frânceşti a început un amplu program de asfaltare, în urma căruia administraţia locală va reuşi să modernizeze cel puţin un drum din cele nouă sate pe care le

Read More

Nicolae Sima: „Realizările unui om se văd prin ceea ce face”

Primarul din Sălătrucel, Nicolae Sima se declară mulţumit de modul în care a decurs primul său mandat de primar. Spune că imaginea localităţii s-a schimbat în bine pentru oamenii locului,

Read More

Constantin Oprea: „Obiectivul meu este atragerea fondurilor pentru modernizarea infrastructurii rutiere în localitate”

Constantin Oprea: „Obiectivul meu este atragerea fondurilor pentru modernizarea infrastructurii rutiere în localitate” Localitatea Nicolae Bălcescu are aproximativ 200 de kilometri de drumuri comunale şi 18 sate, iar cea mai

Read More

Dăeştiul a petrecut la un banchet tradiţional

Formaţia de Liga a III-a, Viitorul Dăeşti a petrecut azi la banchetul de final de an, organizat la Baza de Agrement Fedeleşoiu, situată chiar visavis de stadionul echipei.  Jucătorii, antrenorii

Read More

Magia sărbătorilor a ajuns la Muereasca

Se apropie cu pași repezi Crăciunul, poate perioada anului cea mai îndrăgită de copii, mai ales dacă ne gândim la dimineața în care aceștia vor găsi sub brad cadourile lui

Read More