Nicolae Sima: „Realizările unui om se văd prin ceea ce face”
Primarul din Sălătrucel, Nicolae Sima se declară mulţumit de modul în care a decurs primul său mandat de primar. Spune că imaginea localităţii s-a schimbat în bine pentru oamenii locului, așa cum se întâmplă, ca o constantă, de când a preluat frâiele administrației publice locale. În ultimii trei ani şi jumătate, la Sălătrucel s-a lucrat, s-au modernizat drumurile locale, s-au construit poduri, s-au întocmit proiecte, se identifică fonduri. Proiectele sunt multe, planurile primarului pe măsură, iar toate acestea au aceeași poziție pe lista de priorități. Rezultatele primarului sunt vizibile și susținute de oamenii locului, atunci când este nevoie.

S-au executat lucrări de asfaltare cu fonduri guvernamentale, din bugetul local s-au prevăzut fonduri pentru modernizarea iluminatului public pentru întreaga localitate, fiind montate lămpi economice. Cu bani de la Ministerul Dezvoltării s-a construit podul peste pârâul Coisca, în punctul Anuța, iar cu fonduri europene s-a finalizat un amplu proiect, care a cuprins construirea unui alt pod şi asfaltarea a şase drumuri săteşti, însumând 2,7 kilometri unde a fost inclusă și amenajarea rigolelor şi a podeţelor : „Construirea podului peste pârâul Coisca este o investiţie extrem de importantă, fiindcă nimeni nu a fost în stare să construiască acest pod, timp de 30 de ani. Este o lucrare mare, amplă, podul având o lungime de 122 de metri. Acest pod nu a existat niciodată, face legătura între satul Sălătrucel şi zona peste pârâul Coisca, unde sunt peste 80 de familii care nu de mult ocoleau sau treceau peste râu pe podeţe de picior, făcute de comunitate. Construirea podului peste pârâul Coisca, în punctul Anuța, este singurul proiect pe care l-am avut aprobat în vederea finanţării prin PNDL-2, și pentru care astăzi sunt mulţumit. Cu bani europeni s-a finalizat de asemenea un proiect care a cuprins asfaltarea drumurilor comunale şi construirea unui alt pod, în punctul Bănăţeni. Prin Grupul de Acţiune Locală „Castra Traiană” am achiziţionat un utilaj. Acestea sunt proiectele mari, pentru care am reuşit să atrag în localitate peste un milion de euro. Sunt lucruri normale, sunt lucrări sensibile, de care oamenii aveau nevoie, și pentru care am muncit cu responsabilitate și o vom face și de acum înainte, Sunt mândru, fiindcă las ceva în urma mea. Realizările unui om se văd prin ceea ce face”, a precizat primarul din Sălătrucel, Nicolae Sima.
